Au apărut primele roșii oltenești, cele țuguiate, în piețele din Cluj. Preț de trufandale!

Deși suntem la sfârșit de martie, în piețele din Cluj au apărut deja roșiile oltenești, cele cu „moț”. De exemplu, în Piața „Ion Meșter”, din Mănăștur, un kilogram de roșii costă, țineți-vă bine, 60 de lei! Adică 12 euro.
Este foarte posibil ca iarna blândă din care tocmai am ieșit să fi ajutat producțiile de tomate din acest an. Anul trecut, roșiile „țuguiate” ajungeau în piețele din Cluj cam pe la jumătate lunii aprilie, iar în anii precedenți chiar mai târziu.
Totuși, tomatele din Oltenia vândute în aceste zile în piețele din Cluj nu sunt foarte dezvoltate. De exemplu, cele de astăzi, de pe tarabele din Piața „Ion Meșter”, erau cam de mărimea unor mere organice.
Clienții nu s-au înghesuit să cumpere roșiile oltenești, deși în supermarketurile din Cluj sunt caserole de 250 de grame de roșii importate din Spania, Olanda sau Turcia cu prețuri cuprinse între 12 și 15 lei. Adică tot cam pe-acolo: în jur de 60 de lei/per kilogram.
„60 de lei pentru un kilogram de roșii? Foarte scump! Chiar dacă or fi mai gustoase față de cele din magazine. Așteptăm să treacă primăvara și să se mai ieftinească. Eu nu-mi permit să-mi cumpăr nici măcar o jumătate de kilogram”, a explicat Maria Săplăcan, o pensionară din Mănăștur, aflată astăzi la cumpărături în Piața „Ion Meșter” din Mănăștur.
Comercianții se așteaptă ca prețul roșiilor oltenești să se înjumătățească până de Paști, 20 aprilie.
Care era prețul unui kilogram de roșii „țuguiate” când au apărut prima dată anul trecut în piețele din Cluj: