Atenție, IT-iști! Vasile Dîncu prezice vremuri grele: „Inteligența artificială va elimina 4 din 5 programatori”

Fostul ministru Vasile Dîncu, președintele interimar al PSD Cluj, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul sectorului IT.
În general, în lume, dar mai ales cu trimitere la situația de la Cluj, unde există peste 15.000 de programatori. Încotro se îndreaptă ei? Ce face municipiul să îi ajute dacă modelul de business din industrie se schimbă?
„Suntem blocați în proiect. Nu știm unde mergem în general, ce vom face în viitor pentru a ne adapta viitorului care vine foarte repede. Industria IT s-a vândut foarte bine. Lohn nu mai merge. Inteligența artificială va face următorul lucru, spune un specialist român, un prieten de-al meu din Statele Unite: inteligența artificială va elimina 4 din 5 programatori în viitorii 4-5 ani. Clujul are nevoie de un nou proiect. Are nevoie în primul rând de inovație, pentru că are inteligență.
Am fost la domnul Voicu Oprean și am văzut un incubator de afaceri, un incubator de inteligență. Ar trebui să avem 50 în Cluj pentru asta. Din păcate, eu nu știu, or mai fi unele, dar nu știu foarte multe. Noi ar trebui să vindem inteligență, pentru că asta producem prin școli, prin universitățile noastre extraordinare. Asta ar trebui să vindem, nu lohn, nu să vindem ore de muncă pentru IT-iști. Ar trebui să vedem cine face strategia asta, ar trebui făcută de autorități împreună cu universitatea, împreună cu antreprenorii din Cluj”, a spus Dîncu.