Atenție cum vă faceți traseul! O stradă din Cluj se închide mâine pentru practicarea sportului

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     4538 Vizualizări.  

În cadrul săptămânii europene a sportului, la Cluj se vor desfășura o sumedenie de activități fizice. Foarte interesant: s-a decis închiderea completă a unei artere, care ar urma să fie, timp de o zi, teren de sport. Vorbim despre strada Spiru Haret, din cartierul Iris, care va fi închisă mâine, în cadrul proiectului “Străzi deschise”.

Pe viitor, există planuri pentru străzi care să găzduiască permanent activități fizice,  conceptul “spiel strasse”, preluat din Germania. În zona Pieței 14 Iulie a fost proiectată o asemenea stradă, iar lucrările vor începe chiar anul acesta.

Săptămâna europeană a sportului este o inițiativă a Comisiei europene, menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă sub motto-ul #BeActive. În fiecare an, Săptămâna europeană a sportului promovează un stil de viață mai activ și mai sănătos pentru milioane de oameni din Europa și nu numai. Această inițiativă are ca obiectiv conștientizarea importanței unui stil de viață activ pentru toată lumea și este concepută să le ofere oamenilor o trambulină către viața activă.

„Sportul trebuie să devină un mod de viață”, a spus primarul Emil Boc.

În perioada 23-30 septembrie, cele două baze sportive ale orașului, „La terenuri” și „Gheorgheni”, vor deveni sate sportive, spații dedicate publicului de toate vârstele pentru sport, mișcare și joacă în aer liber. În cinematografele Dacia și Mărăști vor fi redate filme dedicate sportului. De asemenea, se vor desfășura activități în cadrului Parcului Central și a Iulius Parc.

Printre evenimente se numără:

  • Tenis – Winners Sports Cluj, 23 și 30 septembrie
  • Volei – Baza Transilvania, 24 septembrie
  • Caiac canoe – lac RADP Gheorgheni , 26 septembrie
  • Baschet – Baza sportivă Gheorgheni, 27 septembrie
  • Tenis de masă – Sediul Asociației Lamont, 28 septembrie
  • Skateboarding și BMX – Skatepark Rozelor, 24 septembrie
  • Fugi în curtea școlii – Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, 24 și 25 septembrie
  • Zumba – Baza Sportivă „La terenuri”, 24 și 25 septembrie
  • „Străzi deschise”: deschidem strada pentru pietoni, pentru practicarea sportului în aer liber – Str. Spiru Haret, 24 septembrie
  • Baby Yoga – Iulius Parc, 25 septembrie
  • Airsoft – Baza sportivă Gheorgheni, 25 septembrie
  • Judo – Baza sportivă „La terenuri” – 26 și 27 septembrie
  • Kyokushin – Baza sportivă Gheorgheni- 27 și 29 septembrie
  • Atletism – Club Sportiv Atletic Cluj – Baza sportivă Gheorgheni și Baza sportivă „La terenuri” – 28 și 30 septembrie
  • Street Workout – Baza sportivă „La terenuri” – 28 și 29 septembrie
  • Scrimă – Bulevardul Eroilor, 30 septembrie

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.