Locuitorii unei străzi publice din Cluj vor să aleagă ei cine o poate folosi

Autor  Ionel Lespuc   în       4 luni în urmã     6639 Vizualizări.  

Proiectul școlii pe care municipiul Cluj-Napoca intenționează să o construiască în cartierul Bună Ziua se află în faza finală a avizării planului urbanistic zonal. Miercuri, arhitecții au venit cu proiectul în dezbaterea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU). Concluzia discuției a sunat cam așa: școala e bună, dar cu circulația rutieră avem bătăi de cap.

Concret, clădirea școlii este la capătul unei viitoare artere de legătură cu strada Bună Ziua (parcelă aflată peste drum de școala gimnazială Elf), care este clar că se va aglomera mai ales dimineața, la ora la care sunt aduși cei mai mici dintre elevi. Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, prezent în ședință, a propus un sistem de sensuri unice. Pe noua arteră să se intre, iar pe strada vecină, Augustin Buzura, să se iasă. Numai că viceprimarul Dan Tarcea a explicat că locuitorii de pe Buzura au făcut o petiție prin care arată că se vor opune prin toate mijloacele construirii acestui obiectiv dacă strada le va fi tranzitată. Altfel spus, locuitorii de acolo s-au făcut stăpâni peste o stradă publică și decid că doar ei au voie să circule pe ea. Evident, Salanță a replicat și a explicat că e o stradă publică și că nu este corect față de restul cetățenilor ca unii să pună interdicții. „Augustin Buzura este o stradă publică, cu acces nelimitat. Nu putem face compromisuri pentru un obiectiv atât de important”, a subliniat arhitectul.

Pe Augustin Buzura există un bloc cu cinci etaje, chiar la intersecția cu Bună Ziua (cu adresă de Bună Ziua, dar cu parcările pe artera secundară), respectiv trei blocuri cu câte două etaje. Parcările sunt cu barieră și, evident, unii își lasă mașinile pe stradă. Iar asta nu se va mai putea întâmpla dacă se defluiesc pe acolo părinții de elevi. 

Varianta inițială era cu semafor la intrare pe noua arteră, iar cea propusă ulterior, cu sensuri unice, era cu realizarea de benzi de accelerare/decelerare pe Bună Ziua și cu permiterea virajului doar spre dreapta. Primăria nu a luat o decizie în acest sens, urmează să analizeze administrativ și poate chiar politic, în sensul de a nu pierde voturi.

Viitoarea școală va avea 27 de săli de clasă și patru laboratoare, sală de sport, cantină, dotări medicale, inclusiv cabinet stomatologic, bibliotecă, tot ce este nevoie pentru o unitate de învățământ modernă.

675

de copii ar urma să învețe la noua unitate de învățământ primară și gimnazială. Ar urma să fie câte trei clase pentru fiecare an de studiu, de la pregătitoare la a opta.

„Acest teren e la sud de strada Bună Ziua, în zona ansamblului Grand Park. Considerăm că momentul este unul foarte bun și reprezintă o șansă pentru zonă. Sunt multe imobile construite și e nevoie de o școală. Avem șansa e că încă mai sunt terenuri care se pretează pentru așa ceva, care ne-au permis să conturăm o clădire împreună cu toate dotările interioare și exterioare necesare pentru o școală modernă. Ca principiu, am dorit să nu fie amplasată la strada principală, din două motive: cel al siguranței și traficului, nu vrem să existe aglomerație, să perturbăm traficul pe strada Bună Ziua, cu cei care vin și pleacă de la școală. Al doilea este pentru vecinătatea cu viitorul parc Bună ziua. Proiectul a fost stabilit în urma unui concurs de soluții și cred că parcul are potențialul să devină o coloană vertebrală verde, pietonală, poate chiar velo a cartierului și un traseu prin care copiii să poată să vină pe jos la școală, din vecinătate. Corpul principal al școlii este orientat est-vest, pentru condiții optime de însorire.  Pe planșă apar sala de sport, terenul de sport, orientat și el conform punctelor cardinale, o zonă de joacă și alte spații verzi. În curte, respectiv către vecini, vor fi plantate perdele de vegetație, în așa fel încât curtea școlii să aibă intimitate, dar de asemenea și curțile vecinilor”, a prezentat proiectul Mihai Racu.

La ședință s-a mai discutat și figurarea pe planșă a unor alei, astfel încât copiii din zonă să ajungă rapid, pe jos sau cu bicicleta, la intrarea în școală.

PS Transmit vecinii că strada aparține dezvoltatorului, dar potrivit HCL 10/2016 acesta s-a obligat să ofere acces public nelimitat.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.