“Asta-i viața la oraș”. Emil Boc a explicat ce înseamnă “mai puțină mașină”
Cât de greu este să fii primar! Pe de o parte, știi că ai dreptate, că poziția ta se bazează pe studii științifice, pe experiența altor orașe. Pe de altă parte, te pui împotriva curentului, întrucât pe cetățenii tăi îi doare la pedală de studii. Ai putea stabili un nou set de politici publice, dar asta înseamnă daune electorale. Ei, ce faci?
Este cazul lui Emil Boc și a problemei traficului. După multe luni în care a ignorat subiectul, a fost acum nevoit să îl redeschidă. Traficul este aglomerat, poluarea este accentuată, studiile arată că pierdem ani de viață din cauza aerului de proastă calitate. Așa că Boc reia povestea cu “lăsați-vă mașina acasă”, dar cu o retorică soft, de cloșcă în relația cu puii. Să nu supere pe nimeni. Ar putea să propună politici publice mai dure, care să dea rezultate. Că și asta există în experiența altor orașe. Dar preferă să rămână la vorbe.
Iată ce a spus astăzi despre “mai puțină mașină”:
“Eu nu critic, dimpotrivă, eu spun doar ce fac alții și s-a confirmat că e bine. Mai puțină mașină în oraș înseamnă mai puțină poluare și mai multă sănătate. Mai puțină mașină înseamnă mai mulți oameni care ajung la timp unde își doresc cu ajutorul transportului public. Asta-i viața la oraș. Oameni buni, peste tot în UE, 80% din populație trăiește la oraș, asta e Uniunea Europeană. Vrem să trăim la oraș, evident că odată cu «explozia» automobilului, în sensul bun al cuvântului, al utilizării automobilului, și alte orașe au fost sufocate, înaintea noastră. Și-au dat seama că nu mai pot, sunt congestii, gradul de poluare este nemaipomenit, și au venit și ei cu soluțiile pe care le-au putut pune în practică: transport în comun, spații pietonale, atenție pentru cetățean, prioritatea omului în fața mașinii, și asta am spus «să nu repetăm greșelile altora». Asta face UE când ne finanțează pe noi: ne finanțează nu să cumpărăm alte autobuze poluante, ci din acestea nepoluante, electrice, nu ne finanțează să facem alte lucruri, cu metrou, pentru că este verde, nu aduce poluare, ne finanțează să facem spații verzi, de calitate”, a declarat Boc, la Napoca Live.
În Cluj, se estimează că circulă 200.000 de mașini. Știți câte locuri de parcare avem? 43.000.