Ăsta da Avantaj! Spirit de echipă, livrat acasă angajaților (P)
Sunt multe servicii care îi țin conectați pe angajatori și pe angajați pe timp de pandemie. Majoritatea sunt unelte online. Le știți cu toții: Skype, Zoom, Microsoft Teams, Google Meet etc. – cei de la birou și cei de acasă păstrează aspirații comune fără să respire însă același aer. Astăzi vorbim despre un alt serviciu menit să țină treaz spiritul de echipă. Offline. Avantaj Delivery este brandul care face livrări de sărbători pentru marile companii din Cluj. Avem un Moș Crăciun – patronatul și copiii din preajma brăduțului – angajații.
“Avantaj Delivery este printre primele servicii de delivery de pe piața clujeană. Inițial, livram produse la sediul companiilor. Pe timp de pandemie, ne-am reorientat către persoane fizice: cumpăram produse de la magazin și le livram acasă. Facem asta și acum, dar ne-am întors la colaborarea cu companiile, aflate într-o situație nouă și plină de provocări. Mulți dintre angajații din IT sunt acasă, lucrează «remote», iar conducerea vrea să păstreze cât mai vie relația cu ei”, a explicat Roxana Haja, fondatorul companiei.
Livrările pentru angajații “remote” au început cu diverse pachete transmise periodic, iar acum, odată cu apropierea Crăciunului, comenzile s-au înmulțit. “Firmele trimit săptămânal sau lunar, în funcție de buget și de imaginație, pachete de birotică, dezinfectanți sau coșuri cu diverse produse – fructe, dulciuri, brânzeturi, vinuri. Unele atașează și câte un bilet care să păstreze caldă legătura cu personalul. Ceva de genul «Îți mulțumim… Abia așteptăm să ne revedem la birou…». De sărbători, sunt tot mai multe livrări, întrucât sunt numeroase companii care își arată recunoștința față de angajați”, a spus Roxana Haja.
90
de beri este cel mai neobișnuit pachet de la angajator la angajat, transportat de angajații Avantaj Delivery. Un IT-ist finalizase cu succes un proiect important pentru companie și a fost recompensat cu beri care să îi ajungă până termină și următorul proiect. 🙂
“Cea mai mică firmă cu care colaborăm are zece angajați, dar patronatul le acordă foarte multe beneficii. Cea mai mare companie are 1.200 de angajați. Nu sunt toți «remote», însă cei de acasă primesc pachete de trei ori pe săptămână. Avem o companie care oferă personalului micul dejun, iar noi livrăm produsele ca să își poată prepara masa singuri”, a subliniat Roxana Haja.
Vreți să le trimiteți un cadou angajaților? Avantaj Delivery le duce până acasă la ei. La nevoie, vine cu propuneri de cadouri și chiar le pregătește pentru companii.
Pandemia nu va ține la infinit. Va trebui să se reorienteze din nou Avantaj Delivery? Roxana Haja crede că nu: “Odată ce, pe timp de criză, relația la distanță a angajatorilor cu angajații a funcționat, este limpede că mulți dintre ei vor prefera să colaboreze și pe viitor în aceeași manieră. Iar noi vom fi acolo să păstrăm pe mai departe o legătură caldă între unii și ceilalți”.
Avantaj Delivery ajunge momentan în Cluj-Napoca și în întreaga zonă metropolitană.