ARF vrea să introducă trenuri cu mers cadențat în jurul Clujului
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță organizarea unei proceduri de achiziţie publică a serviciului care are ca obiect „Îmbunătăţirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadenţat în jurul oraşelor mari din România”, conform site-ului clubferoviar.ro.
Concret, ARF vrea să știe cât ar costa introducerea acestui serviciu și, în acest sens, firmele vor trebui să furnizeze mai multe seturi de date. În primul rând, este vorba de colectarea de date noi din teren.
Se vor realiza chestionare de trafic (feroviar, rutier, aerian) la nivelul fiecărei zone metropolitane, precum și pentru orașele reședință de județ din proiectul propus. Eșantionul pentru fiecare oraș va fi stabilit la un număr care va permite o acuratețe cât mai mare a predicțiilor întocmite.
Clujul este printre orașele incluse în proiect. Pe de altă parte, municipiul a demarat deja un studiu de fezabilitate pentru trenul metropolitan, în același timp cu demersurile pentru metrou. Numai că șeful echipei care a realizat studiile a declarat, în decembrie, că investiția în trenul metropolitan nu se justifică.
„Problema este că din discuțiile cu CFR și cu UAT-urile prin care ar merge serviciul de tren metropolitan, acest proiect a crescut în anvergură ca necesar de lucrări. Inițial era estimat la 75 milioane de euro, nici nu aveam nevoie de SPF (studiu de pre-fezabilitate, n.red.), am ajuns în prezent la 200 de milioane. O să fiu foarte direct, problema este că la acești bani nu se justifică. Ar trebui să am o cerere de călători de cinci ori mai mare”, a spus Ionel Oprea, în decembrie 2021.
Dacă trenurile vor fi finanțate național, Clujul scapă de cheltuiala pe studii și de obligația de a organiza licitația, ca la metrou.
Cele 21 de mari orașe prinse în acest proiect
Potrivit anunțului, se doreşte introducerea trenurilor de mers cadenţat în jurul oraşelor mari din România (21 oraşe, poli de dezvoltare şi poli de creştere) şi anume: Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare şi Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, se urmăreşte asigurarea legăturilor feroviare între oraşele mari şi reşedinţele de judeţ apropiate (12 conexiuni), astfel: Călăraşi – Slobozia; Ploieşti – Bucureşti – Giurgiu; Timişoara – Arad; Deva – Alba Iulia – Sibiu; Satu Mare – Baia Mare; Botoşani – Suceava; Cluj Napoca – Târgu Mureş; Brăila – Galaţi; Iaşi – Vaslui; Craiova – Slatina; Bacău – Piatra Neamţ şi Braşov – Sf. Gheorghe.
Implementarea proiectului se prevede a fi realizată în 12 luni, iar sursa de finanţare este bugetul de stat şi Programul Operaţional Transporturi (POT).
Mersul cadenţat reprezintă un sistem în care trenurile circulă la intervale orare egale, oferind pasagerilor mobilitate şi un program previzibil al orelor de plecare/sosire.
Sursa foto: CFR Călători