Aquaparkul de la Cluj. Când va fi gata studiul de fezabilitate
Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat marți, într-o conferință de presă, că studiul de fezabilitate a aquaparkului de la Cluj va fi încheiat în luna septembrie a acestui an.
„În septembrie este termenul de predare a SF-ului (studiului de fezabilitate – n.r.), după care putem intra în dezbateri în Consiliul local. A fost prima dată la RADP, după care l-am preluat noi, la primărie, astfel că îl vom duce mai departe. Va fi gata la începutul toamnei.”, a declarat Emil Boc.
350.000
de lei sunt rezervați, în bugetul pe anul 2023, pentru aquapark.
Această sumă, adică aproximativ 70.000 de euro, finanțează doar documente: studiul de fezabilitate, planul urbanistic de detaliu și proiectul tehnic.
Compania care pregătește documentația este Aqua Azur s.r.l., din Poarta Albă, județul Constanța. Este aceeași firmă care, în colaborare cu Novelty AE, a desenat și acel proiect futurist de aquapark din Becaș, blocat de societatea civilă. În 2019, asocierea Aqua Azur – Novelty AE semnase însă contractul cu RADP.
5,5
hectare ar urma să aibă noul aquapark, adică 55.000 de metri pătrați, în spațiul unde se află ștrandul Grigorescu, bazinul olimpic Grigorescu și un spațiu semnificativ din vecinătate.
O parte din teren va fi „ciuntit” de centura metropolitană. Încă nu se știe ce se va întâmpla cu actualul bazin olimpic, închis din toamnă.
Costul estimativ al aquaparkului Clujului, calculat la valorile pentru outdoor, ar urma să se situeze între 38,5 milioane și 49,5 milioane de euro.
Citește și acest articol:
CONTRACT. Întârziere majoră a aquaparkului Clujului. Ce execuție, când nu e gata nici studiul?