Aquapark: Viceprimarul Tarcea îl contrazice pe primarul Boc. „Poate fi și la cinci, la șapte sau la zece kilometri”
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, l-a contrazis astăzi pe primarul Emil Boc. Tema: aquaparkul pe care și-l dorește cu ardoare Clujul. „Să nu mai meargă clujenii la Oradea”, a subliniat Tarcea.
Anul trecut, Emil Boc a anunțat că sunt două amplasamente noi studiate pentru amplasarea aquaparkului, dar că nu le anunță ca să nu încurajeze specula imobiliară. Asta după ce planurile pentru Borhanci, unde acum se realizează Parcul Est, au fost întoarse de societatea civilă.
“Vom avea o soluție. Avem încă două locații, una este surpriză”, a afirmat primarul, acum un an. De fapt, ambele erau atât de surprinzătoare încât nici n-au existat.
Astăzi, Dan Tarcea a confirmat că nu există nicio soluție. „Municipiul nu deține în proprietate 4-5 hectare de teren, cât ar fi suprafața necesară pentru construirea unui aquapark”, a menționat Tarcea, la Napoca Live.
Acesta a dat vina și pe instabilitatea pământului din zona Clujului. A vorbit despre terenul din Borhanci, unde se va construi un parc de 60 de hectare. „Voiam să construim acolo un cartier de case, dar studiile geo ne-au arătat că ne-ar fi costat mai mult consolidarea terenului decât construirea propriu-zisă a cartierului”, a arătat viceprimarul.
Revenind la aquapark, Dan Tarcea a spus că speranța municipiului este că se va construi un aquapark în zona metropolitană. S-ar bucura să reușească Lucia Suciu, primarul PSD din Chinteni, acum, că PNL și PSD formează o coaliție. „Vom continua să identificăm terenuri. Aquaparkul nu trebuie să fie neapărat în municipiu. Poate fi și la cinci, la șapte sau la zece kilometri”, a mai declarat Tarcea, la radio.
Pe de altă parte, Media9 a scris că există un plan pentru un aquapark privat, la Băile Someșeni.