Aprobat! Proiectul centrului de evenimente cu 1.000 de locuri a fost avizat. „Seamănă cu Cluj Arena” 🙂

Autor  Tudor Știrbu   în       2 saptãmâni în urmã     3301 Vizualizări.  

Specialiștii în urbanism au avizat favorabil, în ședința de joi, 7 noiembrie, a Comisiei tehnice din cadrul Consiliului Județean Cluj proiectul care vizează construirea unui centru de evenimente cu 1.000 de locuri, patru săli, salon VIP, ludotecă, sală de conferințe, două baterii de bucătării complete, terase, o capelă și dotări sanitare în Gilău.

Este vorba de Complexul turistic „El Dorado”, situat în partea de vest a localității Gilău, care în prezent este compus din clădirea principală a campingului + recepție și mansardă, stație hidrofor și șapte căsuțe din lemn. Proiectul prevede demolarea celor șapte căsuțe din lemn, construcția unui centru ultramodern pentru evenimente și modernizarea clădirii principale.

29.792

de metri pătrați reprezintă suprafața totală a parcelei pe care este amplasat în prezent campingul.

Proiectul a fost prezentat în ședința comisiei de arh. Marcel Vancea, de la biroul de arhitectură Metaform Design s.r.l. din Cluj.

250

de autovehicule vor putea fi parcate la subsolul complexului turistic.

După prezentarea proiectului, membrii CTATU au avut întrebări și recomandări. Alice Oprică a propus o retragere cu câțiva metri în partea de nord a terenului studiat, unde se află și cursul unei ape. În plus, ea a recomandat mai multe locuri de parcare susținând că dacă în cele patru săli ar avea loc concomitent nunți și ar fi prezente 1.000 de persoane – capacitatea maximă a viitorului centru de evenimente – 250 de locuri ar fi prea puține.

Radu Spânu, și el membru în Comisia tehnică de urbanism, a recomandat ca subsolul să fie mai înalt cu un metru (de la 2,50 – 2,70 metri cât prevede proiectul – n.r.) și astfel ar încăpea mai multe autoturisme. Inclusiv microbuze.

La rândul său, Vlad Negru, a susținut că, din contră, 250 de locuri de parcare ar fi prea multe. El a adăugat că, de obicei, la astfel de evenimente (nunți, botezuri, petreceri – n.r.) nu toată lumea vine cu mașina personală, „pentru că mai gustă și ei ceva”, și că sunt firme specializate care pun la dispoziție microbuze dus-întors. Vlad Negru a mai propus realizarea unor alveole la suprafață pentru parcarea microbuzelor.

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, i-a recomandat proiectantului să realizeze o bandă de accelerare – decelerare în partea de sud a terenului studiat, care ar fluidiza traficul mașinilor spre Căpuș.

La final, după ce a văzut randările din proiect, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, s-a arătat oarecum contrariat: „Eu, inițial, am crezut că e un stadion!”, a afirmat șeful forului administrativ. „Da, seamănă cu Cluj Arena”, i-a răspuns, glumind, Claudiu Salanță.

Proiectul a fost avizat cu patru voturi de membrii Comisiei tehnice de urbanism și merge în etapa următoare.

Amplasarea centrului de evenimente propus se va face central, asigurându-se retrageri relativ generoase față de limitele de proprietate aferente.

Centrul de evenimente propus este unul de amploare (cu o capacitate de aproximativ 1.000 persoane), iar din punct de vedere al conformării volumetrice a fost gândit să încorporeze în cadrul unui singur volum toate funcțiunile conexe. Extinderea și reconfigurarea lacului existent în cadrul amplasamentului fac parte din noul concept general de organizare al amplasamentului.

Pe lângă cele patru săli de evenimente (care pot funcționa distinct sau comun) propuse la parterul obiectivului împreună cu foaierele, dotările sanitare, terasele exterioare aferente, centrul propus va mai conține:

  • două baterii complete de bucătării;
  • salon VIP;
  • ludotecă (instituție care pune la dispoziția copiilor jocuri și jucării – n.r.);
  • sală de conferințe.

Suprafața construită desfășurată la parter este estimată la 4.630 mp, iar la demisol – care se extinde inclusiv sub terasele exterioare adiacente (pietonale de 4.000 mp și carosabile de 1.270 mp) – va fi de 9.900 mp.

Beneficiara investiției este s.c. Someșul Cald Producție s.r.l. cu sediul în Florești, iar proiectul a fost realizat de biroul de arhitectură Metaform Design s.r.l. din Cluj.

Foto & randări: Metaform Design

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.