Apocalipsa demografică a României

Tocmai revenisem dintr-o călătorie „covidată” în străinătate (teste, formulare oficiale, termoscanări, întrebări…), și răsuflam ușurat că totul se terminase cu bine, lăfăit pe bancheta din spate a taximetrului care mă ducea spre casă prin urbea aglomerată ca în „vremurile bune”.

După cum se întâmplă câteodată, șoferul era vorbăreț nevoie mare. Masiv și vânjos, cu părul rărit și albit de trecerea anilor, comenta cu aplomb toate întâmplările de pe traseu. Mai pe urmă, cum treceam prin preajma unor faraonice șantiere de construcții unde munca se desfășura în ritm frenetic, a răbufnit plin de năduf: „Nu-i mai satură nimeni de atâta câștig. Auzi acolo, dom’le, 2.000 de euroi metru pătrat! Și se mai și uită la tine ca și cum ți-ar face un hatâr!”

Imediat după Marea înghesuială din Decembrie, în ciuda aparențelor,  poporul nostru nu putea fi considerat sărac: aproape fiecare familie a devenit proprietară pe apartamentul construit de stat în care locuia (94% din români erau proprietari!), o mulțime de proprietăți funciare și imobiliare au fost restituite proprietarilor de drept. Afacerile au început să se dezvolte, motorizate de dorința fiecăruia de a o duce mai bine, și marele vis național de a avea „de toate” este mai prezent în fiecare zi, printre rafturile din magazine care se îndoaie sub greutatea mărfurilor de tot felul.

La 30 de ani de la evenimentul care ne-a marcat viața pentru totdeauna, românii sunt mai bogați decât au fost neam de neamul lor. Chiar dacă ei se plâng fără încetare de greutăți și de necazuri, chiar dacă unii dintre ei oftează din rărunchi după „trecutul glorios” al „țărișoarei” și le porcăiesc fără preget pe toate „lepădăturile” care se cațără la putere pentru a se îmbogăți, călcând oamenii în picioare, un lucru este de necontestat: niciodată națiunea română nu a fost mai bogată și mai înzestrată cu beneficiile modernității decât este în ziua de azi.

Și nu a fost niciodată mai aproape de nimicirea ei, de moartea ei. Începutul prosperității materiale a coincis cu începutul apocalipsei demografice. „Revoluția” a prins România cu o populație relativ tânără și numeroasă (peste 23 de milioane de locuitori). Goana ahtiată după prosperitate și „o viață mai bună” a dus la o bejenie în masă către Occident, România fiind al doilea furnizor de migranți la scară mondială (după Siria, desigur). În acest moment, se zice că pe meleagurile românești mai sunt 19,2 milioane de locuitori – dar nimeni nu i-a socotit pe cei care sunt plecați și mai dau pe acasă doar la nunți (tot mai puține…) și la înmormântări (tot mai multe…).

Fiindcă populația României este angajată pe panta, care pare ineluctabilă, a unei severe reduceri a populației sale. Au părăsit țara cu precădere genitorii, oameni activi și fertili care, chiar dacă au avut copii la momentul plecării, s-au străduit să-i ducă cu ei, pentru a le asigura „o viață mai bună”. Cu rezultatul că acei copii se vor integra în societățile occidentale de pripas și vor avea oarecare contribuție la dinamica demografică a respectivelor națiuni, nu a țării lor de origine.

Și, dacă acesta nu era rău destul, constatăm acum cu tristețe că cei care ar fi trebuit să fie cei mai activi în susținerea demografiei aici, pe meleaguri strămoșești, sunt departe de a se ridica la înălțimea cerințelor. În mod „tradițional”, majoratul însemna și o însemnată presiune din partea familiei și a societății pentru asumarea statutului de genitor. Acum, emanciparea tineretului și a femeilor a dus la situația paradoxală în care tineretul este complet dezinteresat de acest statut.

„Povești fantastice” veți spune, probabil. Dar să privim la faptele care nu mint: în România 3,88 milioane de tineri (între 18 și 34 de ani) trăiesc încă cu părinții lor! Proporția de bărbați și femei este aproape egală, iar aceste 3,88 milioane reprezintă peste 56% din totalul respectivei categorii de vârstă! Desigur, sunt și situații deosebite, care beneficiază de justificare morală  (dizabilități, părinți care au nevoie de îngrijire), dar în această analiză ne interesează cu precădere aspectul demografic.

Acești tineri români (ei sunt mult mai mulți, de fapt, decât 4 milioane, fiindcă este nerecenzat numărul celor care trăiesc singuri, fiind dedicați exclusiv carierei și pasiunilor care exclud viața de familie…) au în comun o singură caracteristică: nu sunt interesați să devină genitori. Sau sunt interesați doar de partea plăcută a respectivului proces! Cauzele sunt multiple și foarte variate, ele fiind legate de educație (familii nefuncționale, părinți rătăciți în meandrele capitalismului necruțător, îndepărtarea de familii) sau de mediul cultural (comunitatea și familia nu mai sunt valori de temelie, accentul se pune pe afirmarea și susținerea individului).

Peste tot în lumea „civilizată” se petrece acest fenomen îngrijorător. Natalitatea scade vertiginos peste tot, mai puțin în S.U.A. (care permit totuși, constant, infuzii de sânge proaspăt, provenit din țările sărace de la sud). În consecință, în 2100, doar S.U.A. vor mai fi vizibile pe harta demografică a lumii, mult în urma unor țări precum Nigeria sau Republica Democratică Congo!

Până la acel jalon temporal, Europa va cunoaște o scădere continuă a populației și o îmbătrânire sensibilă, cea mai afectată fiind Europa de est. Campioană va fi din nou, România, cu o scădere de 60%, ceea ce va situa populația țării în jur de 8 milioane. Aceasta ar trebui să fie preocuparea de căpătâi a națiunii, cu precădere a politicienilor: luarea de măsuri pentru ca România să treacă cu bine de această apocalipsă demografică, în care au împins-o individualismul exacerbat, confortul tembelizat și căutarea obsesivă a bogăției.

Dacă nu, în 2100 nu vom avea suficienți locuitori pentru a ține muzeele deschise…

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.