Aplicația de transport public care concurează cu Tranzy: Pasiunea unui clujean întrece investițiile publice
Un clujean pasionat de transportul în comun a lansat Busify, o aplicație dedicată călătorilor din Cluj-Napoca. Proiectul, realizat exclusiv din inițiativă privată de către Mihnea Bondor, vine în întâmpinarea celor care folosesc zilnic autobuzele, troleibuzele și tramvaiele orașului. Deși Tranzy, aplicația oficială a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (CTP), domină piața din acest domeniu, Busify a reușit să atragă rapid atenția utilizatorilor, unii considerând-o chiar mai intuitivă și mai precisă decât soluția publică.
Aplicația oferă funcționalități esențiale pentru orice călător:
•Localizare live a mijloacelor de transport în comun, actualizată la fiecare 10 secunde;
•Orarul complet al liniilor, prezentat într-un mod simplu și intuitiv, astfel încât utilizatorii să nu mai încurce programul de weekend cu cel din timpul săptămânii;
•Trimiterea locației live a vehiculului către alte persoane, sub forma unui link rapid;
•Notificări inteligente, inclusiv alerte când un autobuz se apropie de stația selectată sau când intervin modificări în programul CTP;
•Analize bazate pe inteligență artificială, pentru a detecta automat modificările în trasee și orare.
Toate aceste funcționalități sunt disponibile gratuit atât pe App Store, cât și pe Google Play, iar aplicația poate fi accesată și de pe site-ul busify.ro.
„Busify a pornit din pasiune, din dorința de a rezolva problemele călătorilor din Cluj,” explică Mihnea Bondor, dezvoltatorul aplicației. Deși nu are în spate investiții masive sau o companie publică, Busify concurează direct cu aplicația Tranzy a CTP Cluj-Napoca.