Apel la boicot la Matematică-Informatică UBB, după mutarea unor cursuri pe un „deal izolat”

Autor  admin   în       2 saptãmâni în urmã  

Studenții Facultății de Matematică și Informatică (FMI) a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au fost chemați, începând de luni, 6 octombrie, să boicoteze orele programate într-un sediu aflat „pe un deal izolat de lângă Chinteni”. Apelul a fost lansat de organizația Comitetul Studenților din Cluj-Napoca, după ce, săptămâna trecută, a circulat o petiție online prin care tinerii au cerut revenirea la spații de predare considerate adecvate.

Argumentele studenților

Organizația afirmă că mutarea forțată la respectivul sediu „a generat dificultăți majore”, printre care:

  • Accesibilitate scăzută: drumul presupune până la trei autobuze și 2–3 ore pierdute zilnic;
  • Lipsa facilităților: în zonă nu există magazine, iar clădirea a avut întreruperi de apă și curent;
  • Infrastructură precară: lifturi și săli nefuncționale, vizibilitate redusă la tablă, antifonare slabă;
  • Probleme de siguranță: dealul pe care se află clădirea ar fi în pericol de alunecare;
  • Deficit de comunicare: decizia mutării nu a fost discutată cu studenții.

În comunicatul transmis presei, Comitetul Studenților precizează că nu dorește „pansamente precum extinderea transportului spre CREIC”, ci o soluție reală, „în oraș, care să respecte dreptul la educație și demnitatea studenților și profesorilor”.

Petiția online inițiată pe această temă a strâns până luni după-amiază aproximativ 4.000 de semnături.

Poziția facultății

Contactat de Edupedu.ro, decanul FMI, Marcel Șerban, a declarat că situația este rezultatul incertitudinilor privind începutul de an universitar și a lipsei unui transport adaptat la numărul actual de studenți. El a precizat că facultatea face demersuri pentru a elimina nemulțumirile și că au fost purtate discuții pentru asigurarea transportului. Totodată, decanul a remarcat că „cei care apelează la boicot nu au venit la discuții cu facultatea”.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.