Aoleu! Asociația Pro Infrastructură consideră că viaductele de la Nădășelu și Topa Mică sunt în pericol să nu se încadreze în programul PNRR

Autor  admin   în       3 luni în urmã     471 Vizualizări.  

Asociația Pro Infrastructură (API) trage un semnal de alarmă vizavi de cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică de pe Autostrada Transilvania (A3). Reprezentanții asociației consideră că din cauza faptului că CNAIR a tergiversat luarea unei decizii timp de un an și jumătate, construcția celor două viaducte nu se va putea încadra în programul PNRR, adică sfârșitul anului 2026. 

Secțiunea Nădășelu – Zimbor – Poarta Sălajului de pe A3 era în curs de construire de către grupul UMB (România), însă în 2021 s-a produs o alunecare masivă de teren lângă cimitirul din Nădășelu, alta, la Topa Mică.

CNAIR a decis scoaterea din contractul inițial și licitarea separată a lucrărilor. UMB Spedition, grupul condus de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, nu s-a înscris la licitație.

Ce spun cei de la API

„Fără să stea după birocrație, cei de la UMB au pornit șantierul ca din pușcă și aveam mari speranțe că își vor respecta angajamentele parafate în 2020. Dar a venit momentul fatidic septembrie 2021: alunecare-mamut la Nădășelu lângă cimitir, la propriu. Și de atunci s-a ales praful.

Ulterior a mai apărut o problemă similară în zona Topa Mică. Și CNAIR a tergiversat un an și jumătate decizia privind soluțiile de remediere. Într-un final apoteotic, în primăvara lui 2023 s-a luat decizia scoaterii din contract și licitarea separată a celor două soluții.

Procedura de achiziție a fost lansată la început de august 2023 și toată lumea credea că e minge la fileu pentru UMB. Dar surpriză: cei de la UMB nici nu au depus ofertă, probabil fiindcă sunt până peste cap băgați în 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care nu-i pot duce în ritmul lor obișnuit. În plus, tergiversarea licitației le convine de minune, având un motiv de noi amânări.

Rămasă cu buza umflată, CNAIR primește o singură ofertă amărâtă de la Ozaltin (Turcia), abia în ianuarie 2024. Greu de crezut că ne-am putea încadra în jalonul PNRR actual: spre sfârșitul lui 2026″, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

O singură ofertă: turcii de la Ozaltin

Directorul general al Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat vinerea trecută că lucrările la cele două viaducte de pe A3 vor fi realizate de o asociere condusă de constructorul Ozaltin (Turcia). 

994, 7 milioane

de lei (fără TVA) este valoarea contractului pentru realizarea celor două viaducte.

27

luni reprezintă perioada derulării contractului (9 luni de proiectare și 18 luni execuția lucrărilor).

Media9 a scris despre firma care a câțtigat contractul pentru realizarea viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică:

AUTOSTRADA TRANSILVANIA. CNAIR a desemnat antreprenorul care va construi cele două viaducte de pe A3. Cât vor dura lucrările

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.