Anul parkingurilor, la Cluj. Unde încep lucrările
2019 este anul parkingurilor supraterane la Cluj. După un 2018 în care s-a dat în folosință un garaj suprateran întârziat de constructori leneși și insolvenți, anul în curs va marca demararea lucrărilor la patru parkinguri. Sigur, nu la -5 grade Celsius, dar imediat ce vremea va permite.
Trei parkinguri, un singur constructor
Trei dintre acestea sunt în Mănăștur: strada Primăverii numărul 8, Primăverii 20 și strada Mogoșoaia numărul 9. În fiecare dintre aceste amplasamente s-au depășit etapele preliminarii: au fost demolate garajele, au fost terminate studiile și proiectarea, așa că 2019 vine cu partea de execuție. Iar executantul este, în toate cele trei proiecte, TCI Contractor General.
Parkingul de pe Primăverii 8 ar urma să coste peste 25 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Imobilul ar urma să aibă două niveluri de subsol, parter şi două etaje supraterane. Vor fi în total 266 de locuri, din care 42 pentru maşini de lux şi 27 pentru automobile electrice.
Cel de pe Primăverii 20 – strada Gârbău va fi construit pe o suprafață de 1.532 mp, având un regim de înălțime 2S+P+4E/5E/6E parțial şi o capacitate de 400 locuri, inclusiv unele destinate persoanelor cu dizabilități.
Garajul de pe strada Mogoșoaia 9 se construiește pe o suprafaţă de 3.910 mp. Va avea o capacitate de 292 de locuri. Parkingul va avea un singur nivel suprateran, deasupra căruia vor fi amenajate locuri de joacă și terenuri de sport.
Parteneriat Primărie – UBB
Al patrulea parking unde trebuie începute lucrările este cel din Hasdeu. Și aici urmează faza de execuție. Garajul unde Primăria este parteneră cu UBB este situat pe strada Păstorului 67-69, pe un teren de 1.992 mp. Imobilul va avea subsol, două niveluri de demisol, parter, trei etaje şi o terasă, în total 320 de locuri. Dintre acestea, 238 de locuri vor fi cu regim închis; acestea vor fi rezervate studenţilor şi cadrelor didactice de la UBB, care vor beneficia de o reducere de 10% din valoarea abonametelor standard. Restul de 82 de locuri vor putea fi ocupate de alţi şoferi care caută un loc de parcare în zonă. În asociere, universitatea vine cu terenul, evaluat la 1.792.800 de lei (calculul s-a făcut la preţul de 900 lei/mp). Municipalitatea va suporta preţul execuţiei lucrării, estimat la peste 30 de milioane de lei, iar Serviciul public de interes local pentru administrarea parcărilor se va ocupa de managementul obiectivului.
Termenele de execuție la aceste parkinguri sunt între 12 și 24 de luni.
Șase parkinguri în proiect, altul blocat
Primarul Emil Boc a anunțat că alte șase parkinguri sunt în diverse faze de realizare a documentației. Este vorba despre amplasamente identificate pe străzile Albac-Azuga, Trotușului, Gheorghe Dima – vest, Sighișoara, Liviu Rebreanu și cel din Piața Cipariu, sub esplanada Catedralei Greco-Catolice.
Există și un garaj gândit pe terenul Institutului Oncologic, pe Republicii – Ion Creangă. “Proiectul este blocat la Ministerul Sănătății și voi încerca să discut cu doamna ministru să îl deblocăm”, a afirmat Emil Boc.
Municipalitatea s-a angajat ca, la fiecare nou parking, să existe staţii de încărcare pentru maşini electrice.