Ansamblu rezidențial cu 27 de case, loc de joacă și zonă verde, propus pe o suprafață de 2,6 hectare

Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) din cadrul Consiliului Județean Cluj vor dezbate, în ședința de joi, 20 februarie, proiectul unui ansamblu rezidențial propus în localitatea Feleacu pe o suprafață de 2,6 hectare.
Documentația a fost realizată în vederea construirii unui ansamblu rezidențial de 27 locuințe unifamiliale, care urmează să fie amplasat în zona de sud-est a satului Feleacu, pentru care se cere avizul de oportunitate în ședința Comisiei tehnice de urbanism.
Terenul studiat este format din 11 parcele cu o suprafață totală de 2,6 hectare (în mare parte situate în extravilanul localității). Beneficiarii investiției doresc introducerea întregii suprafețe de teren în intravilan, apoi reparcelarea terenului rezultat pentru construcția a 27 de case.
26.488,50
de metri pătrați reprezintă suprafața totală a terenului studiat, din care 21.862,69 metri pătrați sunt propuși pentru introducerea în intravilan.
Perimetrul este definit de funcțiunea de locuințe unifamiliale, cu regim de înălțime care însumează cel mult 3 niveluri, respectiv D+P+E, D+P+M, P+E+M, si este caracterizată de o declivitate relativă care se desfășoară pe latura lunga a zonei studiate. În prezent, piatra kilometrică cu nr. 467 se găsește între cele doua intrări spre zona studiată, la circa 15 metri de accesul doi în zonă.
Amplasamentul studiat are deschidere prin două străzi la calea majoră de circulație, respectiv drumul european E81. Posibilitatea de ieșire – intrare este pe direcția Cluj-Napoca, deci obligatoriu dreapta. Spre Turda se poate ieși doar după ce s-a parcurs distanța până la sensul giratoriu aflat la intrarea în localitate dinspre Cluj-Napoca.
În urma introducerii terenului în intravilan și a constituirii căilor de circulație, rezultă o suprafață de 23.575,20 mp destinată parcelelor construibile, respectiv un procent de 89 %. Din suprafața totală, 2.636,08 mp, reprezentând un procent de 9,95%, sunt alocați realizării căilor de circulație. Diferența de 277,22 mp (reprezentând 1,05% din suprafața PUZ), va fi amenajată ca spațiu verde cu acces public.
Suplimentar, o suprafață de 2.649 mp necesară a fi amenajată și dotată ca spațiu verde cu acces public de către beneficiarii PUZ-ului, pe cheltuiala acestora, pe terenul Primăriei Feleacu, prin cadrul unui parteneriat public-privat cu Consiliul local al comunei Feleacu.
Parcelarul propus în categoria de folosință – curți construcții- cuprinde suprafețe de minimum 700 mp pentru o locuință unifamilială și de cel puțin 1.000 de metri pătrați pentru o locuință cuplată. Prin studiu, va fi reglementată o parcelă cu destinația „Parc de joacă pentru copii și spațiu verde cu acces public”.
CITAT
„Necesitatea investiției rezultă din nevoia în continuă creștere a locuirii în vecinătatea municipiului Cluj-Napoca, astfel, aceasta putându-se organiza într-un cadru liniștit, nu departe de municipiu”.
Fragment din documentația tehnică a proiectului
Potrivit memoriului tehnic, proprietarii terenurilor studiate în PUZ își asumă costurile necesare lucrărilor de extindere rețele edilitare necesare funcțiunii de locuire.
Beneficiarii investiției sunt mai multe persoane fizice, iar proiectul a fost realizat de biroul Arh Consult Solution.