Ansamblu imobiliar cu 17 locuințe și spațiu de agrement, pe aproape 2 hectare, în zona unde „evadează” clujenii

Autor  Tudor Știrbu   în       12 luni în urmã     3246 Vizualizări.  

Un mic cartier de case este propus în ședința Comisiei tehnice de urbanism din 29 noiembrie de la Consiliul Județean Cluj. Este vorba despre un proiect dezvoltat pe o suprafață de aproape 20.000 de metri pătrați (aprox. 2 hectare) în localitatea Sălicea, comuna Ciurila, la câțiva kilometri de Cluj. 

Proiectul se află acum în faza solicitării avizului de oportunitate în vederea elaborării PUZ.

19.682

de metri pătrați este suprafața totală a parcelelor pe care urmează să fie ridicat cartierul de case.

Beneficiarii acestei investiții dețin mai multe parcele pe care doresc să le comaseze și să construiască un ansamblu de locuințe individuale și colective, plus un un mic spațiu verde cu acces public.

19

parcele vor compune acest ansamblu imobiliar; dintre acestea, 15 sunt destinate locuințelor, una spațiului verde, iar restul căilor de comunicație.

Conform proiectului, pe cele 15 parcele vor fi construite 13 case individuale și două cuplate (fiecare cu câte două unități locative). În total, vor fi 17 locuințe. Cea mai mică parcelă construibilă are o suprafață de minimum 900 de metri pătrați, iar cele mai mari, pe care  vor fi construite locuințele cuplate, vor avea câte 1.500 de metri pătrați.

Zona studiată este localizată la sud față de vatra satului, înspre vârful Măgura, în intravilanul comunei Ciurila. Conform Planului Urbanistic General aprobat, zona se află în afara perimetrului de protecție față de obiective cu valoare de patrimoniu.

Proprietarii parcelelor 

Conform documentației, parcelele studiate se află în proprietatea unor persoane fizice: Stan Doichița, Stan Mihai-Gavril, Heim Laura, Heim Oliver, Berinde Iuliana Daniela, Păcurar Cristian-Gheorghe, Păcurar Natalia, Cioata Cristina Maria, Cioata Stefan Cristian, Achim Sorin-Adrian, Dragoste Ciprian Traian, Dragoste Sorana Gabriela, Vonaș Mihai Ștefan, Vonaș Iuliana – Maria.

779

de metri pătrați, adică 4,23 % din suprafața totală a amplasamentului studiat, vor fi destinați zonei de agrement.

Categoria de folosință a terenului este de arabil. Prin PUG-ul comunei Ciurila, întreaga zonă studiată a fost reglementată ca zonă pentru locuințe rurale cu regim redus de înălțime. Accesul pe teren se face direct din drumul de exploatare.

Vecinătăți

Nord – zonă de locuințe situate în intravilan și terenuri agricole situate în extravilan;
Est – zonă de sistematizare aferentă locuințelor rurale;
Sud – limita intravilanului existent;
Vest – terenuri situate în intravilan, cu funcțiunea de locuire rurală.

Conform memoriului tehnic, principalele obiective ale acestui proiect sunt:
1. Configurarea unei trame stradale care să fie nu dar eficientă ci să asigure și calitatea vieții locuitorilor din zonă. Toate zonele verzi vor fi interconectate prin alei pietonale.
2. Parcelarea optimă și eficientă a terenului, care să țină cont de condițiile din teren și care să asigure un standard de viață ridicat. Parcelele propuse au suprafața de minimum 900 mp; se propun în total 15 parcele de locuinte, precum si un spatiu verde.
3. Identificarea zonelor care au vocație pentru amplasarea funcțiunilor de interes public de tip spații verzi. A fost determinata o zona cu vocație pentru dotări de interes public: în partea de mijloc a zonei de studiu, s-a determinat o zona verde cu rol de agrement.

Regim de înălțime: D (demisol) + P (parter) + M (mansardă) ori S (subsol) + P (parter) + M (mansardă).

CITAT

„Beneficiarii terenurilor doresc să-și valorifice cât mai mult terenul aflat în posesia lor și vor suporta cheltuielile necesare sistematizării terenului și asfaltării drumului. Crearea unor noi parcele de locuire favorizează creșterea populației din localitate și oferă posibilitatea construirii și a unui spațiu verde, unde membrii comunității să-și poată petrece timpul liber. Investitorii privați vor suporta si costurile care revin branșamentelor, construire imobile și împrejmuiri”.

Fragment din memoriul tehnic al acestui proiect

Proiectantul lucrării este biroul de arhitectură și urbanism s.c. Raum s.r.l. din Cluj-Napoca, condus de arh. Horațiu Răcășan, cel care a elaborat și planul urbanistic general al comunei.

Sursa foto: s.c. Raum s.r.l. Cluj-Napoca

 

 

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.