Ansamblu de case, spații verzi și comerciale înghesuite pe 11.000 de metri pătrați. Fac restaurant pescăresc? :)

Autor  Tudor Știrbu   în       1 year în urmã     2974 Vizualizări.  

Membrii Comisiei de urbanism vor dezbate, în ședința de joi, 20 aprilie, de la Consiliul Județean Cluj, un proiect care prevede construirea unui ansamblu de locuințe unifamiliale și cuplate, spații verzi și magazin, totul pe o suprafață de 1,13 hectare.

Ansamblul este format din 10 locuințe unifamiliale și patru cuplate, plus un imobil la parterul căruia va fi un spațiu comercial, iar la etaj două unități locative. Ansamblul urmează a fi edificat în satul Gilău. 

Proiectul se află în faza studiului de oportunitate necesar elaborării PUZ pentru construirea unui imobil mixt, locuințe unifamiliale și cuplate în localitatea Gilău.

E vorba de două parcele din intravilanul localității, una aparținând unei familii din Gilău (soții Cristina și Virgil Bîlc – 2.837 mp), iar cealaltă unei firme, s.c. PMI AGROTOUR s.r.l. (8.518 mp).

11.355

de metri pătrați este suprafața totală a celor două parcele pe care urmează a fi construite locuințele.

Terenul se află în apropiere de drumul județean 107P, Gilău – Mărișel, în spatele Vilei Gong. De cealaltă parte este Canalul Someșul Mic. Restaurantul inclus în ansamblu se va preta la meniu pescăresc, pentru că păstrăvăriile sunt la câțiva metri distanță.

Potrivit memorului justificativ, se propune comasarea celor două terenuri și reparcelarea lor. Parcelele rezultate vor fi destinate construirii de locuințe unifamiliale și cuplate, spații verzi și o parcelă cu funcțiune mixtă – comerț/servicii/alimentație publică (catering) la parter și locuire la etajele superioare.

  • Regimul de înălțime maxim: S (subsol)/D (demisol) + P (parter) +1 + M (mansardă);
  • Suprafața pentru parcele locuințe individuale: 475 metri pătrați;
  • Suprafața parcele locuințe cuplate: 776 metri pătrați;
  • Suprafața total spații verzi cu acces public = 600 metri pătrați.

Parcelele sunt de formă poligonală, iar accesul pe teren se face pe latura estică, dintr-un drum comunal asfaltat. Terenurile sunt libere de construcții, iar folosința actuală a lor, conform extrasului de carte funciară, este arabil.

Accesul auto și pietonal pe teren se face pe latura de est, dintr-un drum comunal asfaltat, reglementat la 9 metri lățime, pe o alee de incintă cu lățimea de 8 metri. Conform documentației tehnice, se propune realizarea pe viitor a unui drum cu profil de 9 metri pe latura de vest a terenurilor. Totodată, sunt propuse 11 locuri de parcare.

Proiectantul acestei lucrări este s.c. Progis Consulting Arhitectură, Urbanism, Structură, Instalații s.r.l.

About