Ansamblu de case de vacanță, avizat! Au tăiat o casă din proiect, dar au rămas 14. Arhitectul șef: „Sugestia mea e ca imobilele să fie potrivit tipicului local”

Autor  Tudor Știrbu   în       6 luni în urmã  

Un mic cartier de case de vacanță a fost avizat în cea mai recentă ședință a Comisiei tehnice de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj. Proiectul viza construirea a 15 case de vacanță pe o suprafață de 1,5 hectare, în satul Măguri, comuna Măguri Răcătău.

15.177

de metri pătrați reprezintă suprafața totală a celor cinci parcele pe care urmează să fie edificat acest ansamblu.

Proiectul se află în faza elaborării PUZ. Arh. Alida Vișan, reprezentanta proiectantului Endorfina Concept, a propus 15 case de vacanță pe o suprafață totală de 15.177 mp, dar arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a remarcat pe planșe o densitate prea mare a construcțiilor și din acest motiv i-a recomandat să renunțe la cel puțin o casă.

În plus, arhitectul șef al județului i-a recomandat proiectantului să retușeze arhitectura caselor de vacanță propuse pe planșe și să aranjeze casele conform tipicului local.

„Sugestia mea e ca imobilele să fie potrivit tipicului local. Unele sunt OK, altele, nu. În plus, e o densitate mare pe unele parcele. Adică, pe unele parcele de 1.000 de metri pătrați sau de 1.056 mp, aveți două case, iar pe altele, de 2.500 mp, aveți tot două case. Să vă gândiți ca la parcelele de 1.000 mp să rămână o construcție, și-atunci toate lucrurile sunt frumoase. Implicit, nu mai aveți o densitate așa de mare”, a recomandat Claudiu Salanță, scoțând în evidență faptul că una din parcele are 2.500 de metri pătrați și pe ea sunt propuse două construcții.

„Asta e pentru frați. Să își dea mâna pe balcoane”, a intervenit, mai mult sau mai puțin în glumă, Alin Tișe, președintele CJ Cluj, cel care conduce ședințele Comisiei tehnice de urbanism.

Proiectul a fost avizat favorabil cu cinci voturi, însă Tișe a cerut ca în următoarea ședință, proiectantul să vină cu planșele modificate conform recomandărilor din ședința CTATU.

Zona studiată prin PUZ cuprinde cinci terenuri neconstruite, aflate în intravilanul satului Măguri. Amplasamentul este învecinat cu o biserică și o școală generală, având acces direct din drumul comunal existent DC 111.

VECINĂTĂȚI

  • Nord: teren liber de construcții;
  • Sud: drum comunal existent DC 111 și Biserică;
  • Est: teren liber de construcții cu nr. cad 51060;
  • Vest: terenuri prorpietate privată și biserică.

Potrivit documentației, accesul la ansamblul nou propus se va face din direcția sudică, din DC 111. Accesul la noile parcele va fi realizat printr-un drum nou propus, existând posibilitatea extinderii acestuia în partea de nord a amplasamentului, unde se va conecta cu un drum deja existent.

Beneficiara investiției este s.c. Green Hill Buildings s.r.l. din Cluj-Napoca, iar proiectantul lucrării este biroul de arhitectură și urbanism Endorfina Concept, cu sediul în Florești.

About