Anca Buzoianu, prima femeie rector al unei universități de medicină și farmacie din România, realeasă în funcție

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu 97% din voturi. Alegerile pentru funcția de rector, dar și pentru membrii Senatului Universității și ai Consiliilor Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au avut loc luni, 27 noiembrie 2023.

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a obținut un număr de 621 de voturi pentru, din totalul de 646 voturi valide, pentru funcția de rector, precum și cele mai multe voturi pentru Senatul Universității și Consiliul Facultății de Medicină. Potrivit Biroului Electoral al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, dintr-un total de 773 cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți cu drept de vot, s-au prezentat la urne 646 de alegători, respectiv 84%.

Despre prof. dr. Anca Dana Buzoianu

Este medic primar în specialităţile pediatrie şi farmacologie clinică și şeful Disciplinei de Farmacologie, Toxicologie şi Farmacologie Clinică a Facultăţii de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Este prima femeie rector a unei universități de medicină și farmacie din România, funcție pe care o deține din ianuarie 2020, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și Cavaler al Ordinului Național de Merit al Republicii Franceze, distincție acordată de președintele Emmanuel Macron în 2018.

A fost și prima femeie decan din istoria Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, fiind aleasă în această funcție pentru prima dată în anul 2008, iar apoi realeasă pentru încă două mandate.

Palmares în funcție

Sub conducerea sa, Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a devenit prima facultate de medicină din centrul și sud-estul Europei care a primit Diploma de Recunoaștere a Calității – „Label CIDMEF”, certificat de calitate și performanță care apreciază conformitatea procesului educațional cu normele CIDMEF (Conferința Internațională a Decanilor și a Facultăților de Medicină de Expresie Franceză), precum și prima facultate de profil acreditată internațional din România de către AMSE/ASIIN – Association for Medical Schools in Europe.

A modernizat curriculumul facultății după modelele din Europa de Vest, a introdus inovații educaționale preluate apoi de toate școlile medicale din țară, a condus proiecte educaționale care au contribuit la dezvoltarea instituțională a universității.

În timpul primului său mandat de rector al universității, a dezvoltat o strategie de susținere și dezvoltare a cercetării științifice, UMF „Iuliu Haţieganu” având în derulare, în prezent, 125 de proiecte în valoare de 34 milioane de euro și se situează printre cele mai bune 1.000 de universități din lume în clasamentele internaționale, precum și pe locul 4 în metaranking-ul național.

Proiectele de investiții în infrastructura didactică și de cercetare a universității au fost semnificative și au vizat reamenajarea și modernizarea căminului VII și a parcului din campusul Hașdeu, deschiderea unui nou restaurant studențesc, renovarea tuturor amfiteatrelor și a altor spații de învățământ, înființarea Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului, înființarea Muzeului Școlii Medicale Clujene etc.

Proiectele de responsabilitate socială au reprezentat un obiectiv important în strategia de dezvoltare a universității, cu accent pe incluziune, diversitate și egalitate de șanse atât pentru studenți, cât și pentru întreaga comunitate.

Planuri pentru viitor

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu își dorește ca următorul mandat să se definească prin continuitate, echipa de conducere a universității propunându-și optimizarea actului managerial în baza experienței acumulate în mandatul anterior.

În cadrul noului mandat, se vor finaliza proiectele de anvergură deja începute, precum construcția Centrului de Simulare, Training și Cercetare pentru Dezvoltarea Competențelor Profesionale și Centrul de Chirurgie Experimentală, pe o suprafață de aproximativ 20.000 mp, o nouă bibliotecă, preluarea Spitalului CFR și aducerea lui la standarde de îngrijire și dotare, o nouă biobază și o bază sportivă a universității, o grădiniță pentru copiii cadrelor didactice, ai personalului administrativ și ai studenților.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.