ANALIZĂ IMOBILIARE. Prețul mediu al locuințelor scoase la vânzare în octombrie a ajuns la 4.000 €/mp într-o zonă a Clujului. Unde găsești cu 1.571 €/mp

Autor  admin   în       5 luni în urmã  

Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, în octombrie 2024, a fost de 2.780 euro/mp, în creștere cu 22 euro/mp cu față de septembrie 2024 (2.758 euro/mp) și este cu 282 de euro mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut (2.498 euro/mp), conform unei analize realizate de portalul compariimobiliare.ro.

Conform studiului prezentat, cele mai ieftine locuințe scoase la vânzare la Cluj-Napoca și ZMC au fost în Apahida (1.571 €/mp), iar cele mai scumpe în zona ultracentrală (3.952 €/mp). Vorbim de prețuri medii.

Printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe se numără localitatea Florești – 1692 €/mp, și cartierele Mănăștur – 2.498 €/mp și Mărăști – 2.800 €/mp.

Clujul imobiliar, la început de noiembrie 2024

Specialiștii portalului compariimobiliare.ro prezintă prețurile apartamentelor de vânzare în municipiul Cluj-Napoca, pe cartiere, valabile la început de noiembrie 2024, dar şi zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe.

Căutări după numărul de camere:

  • 2 camere – 49%;
  • 3 camere – 37%;
  • 1 cameră – 9%;
  • 4 camere – 5%.

Cele mai căutate zone:

  • Florești – 9%;
  • Mănăștur – 8%;
  • Mărăști – 8%;
  • Gheorgheni – 5%;
  • Central – 4%;
  • Zorilor – 3%;
  • Între Lacuri – 3%;
  • Iris – 2%;
  • Grigorescu – 2%;
  • Bună Ziua – 2%.

Citește și acest articol:

ANALIZĂ IMOBILIARE. Scăderi substanțiale de prețuri la proprietățile înregistrate în baza de date a unei agenții din Cluj. Ajustări și cu 20%

About