„Am creat premise pentru creșterea încasărilor bugetare”. Pachet de legi pentru contabili și auditori fiscali.

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

De astăzi, profesioniștii din contabilitate, consultanță fiscală, evaluare și audit fiscal beneficiază de același tip de protecție juridică de care dispun deja alte profesii liberale, precum avocații. Anunțul a fost făcut de președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, după adoptarea în plen a trei proiecte de lege dedicate acestor domenii.

„Am recunoscut și consolidat statutul acestor profesii; am răspuns nevoilor profesionale și financiare exprimate de aceste comunități, eficientizând totodată activitatea lor economică; am creat premise pentru creșterea încasărilor bugetare, prin respectarea și achitarea la timp a contravalorii TVA pentru sumele încasate”, a precizat Abrudean.

Acesta le-a mulțumit colegilor parlamentari alături de care a inițiat proiectele și celor care au susținut demersul legislativ.

Noile reglementări urmăresc atât consolidarea statutului acestor profesii, cât și o mai bună predictibilitate fiscală. Măsurile ar putea contribui, potrivit inițiatorilor, la o colectare mai eficientă a veniturilor la bugetul de stat.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.