Alin Tișe forțează Guvernul să clarifice situația Centrului Integrat de Transplant Cluj. „Avem proiectul cel mai matur, cu toate etapele parcurse”
Președintele Consiliului Județean Cluj solicită Guvernului clarificarea situației Centrului Integrat de Transplant. Potrivit unui comunicat al administrației clujene, Alin Tișe le-a cerut premierului și ministrului Sănătății modificarea statusului de rezervă al proiectului referitor la realizarea Centrului Integrat de Transplant Cluj, fie în „admis”, fie în „respins”, astfel încât autoritatea județeană să poată acționa în consecință.
În plus, Tișe le-a mai transmis faptul că administrația județeană a cheltuit deja 15,6 milioane de lei (fără TVA) pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică + faptul că a fost finalizată procedura de atribuire a contractului de execuție lucrări.
Comunicatul administrației județene
„Consiliul Județean Cluj a transmis, în data de 19.03.2024, o adresă în atenția Guvernului României, a domnului prim ministru Marcel Ciolacu și a ministrului Sănătății, domnul Alexandru Rafila, prin care solicită modificarea statusului de rezervă al proiectului referitor la realizarea Centrului Integrat de Transplant Cluj, fie în admis, fie în respins, astfel încât autoritatea județeană să poată acționa în consecință.
Autoritatea județeană, împreună cu Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, și-a asumat sarcina realizării infrastructurii medicale care să găzduiască un centru de transplant multi-organ (plămâni – inimă – rinichi – ficat) la Cluj-Napoca.
Necesitatea acesteia este evidențiată și în cadrul documentelor strategice realizate la nivel național, acesta regăsindu-se în Planul General Regional de Servicii Sanitare 2021-2027 Regiunea Nord-Vest, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.686 din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate.
Proiectul se află într-un moment crucial:
- Județul Cluj a cheltuit 15.600.000 lei + TVA pentru Servicii de Proiectare și Asistență Tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor;
- a fost finalizată procedura de atribuire a contractului de execuție lucrări;
- de peste un an de zile proiectul depus spre finanțare prin PNRR se află pe lista de rezervă”, se arată în comunicat.
DECLARAȚIE
„Proiectul construirii noului Centru pentru Transplant Multi-organ reprezintă o nevoie imediată nu doar pentru Cluj, ci pentru întreaga zonă a Transilvaniei deservită de către acesta. În momentul de față se realizează proceduri delicate și pretențioase în spații improprii, practic într-un pod. Am văzut, zilele acestea, cu ocazia anunțării finanțării pentru noul sediu al Institutului Fundeni din Capitală, că domnul Ciolacu spunea că nu se mai poate realiza un act medical de calitate în clădiri care au peste 60 de ani vechime. Sunt întru totul de acord cu această afirmație, cu atât mai mult cu cât la Cluj avem unități medicale prestigioase care funcționează în spații care au peste 150 de ani. Ceea ce ne dorim este să găsim calea pentru a realiza acest proiect absolut necesar pentru bolnavii din această parte a țării. Cu atât mai mult cu cât avem proiectul cel mai matur, cu toate etapele parcurse, în acest moment lipsind doar sursa de finanțare. Ne dorim o soluționare, sperăm noi prin includerea la finanțare, pentru a ști ce avem de făcut în continuare în vederea demarării efective a lucrărilor la acest important proiect”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Pașii parcurși pentru realizarea acestei investiții:
- UAT Județul Cluj a încheiat cu asocierea S.C. DICO şi ŢIGĂNAŞ birou de proiectare S.R.L – PINEARQ S.L.P. contractul de servicii nr. 39.482/335 din 18.11.2020 având ca obiect Servicii de Proiectare și Asistență Tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor pentru Centrul Integrat de Transplant Cluj. Valoarea contractului de servicii de proiectare este de 15.600.000 lei + TVA.
- Prin Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 221 din 25 noiembrie 2021 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „CENTRU INTEGRAT DE TRANSPLANT CLUJ-NAPOCA”. Astfel, valoarea totală a investiției este de 950.750.304,93 lei, inclusiv TVA, din care C+M (valoarea construcției) 445.204.880,26 lei, inclusiv TVA.
- În data de 18.02.2022, UAT Județul Cluj obține autorizația de construire nr. 153 pentru obiectivul de investiții Centru Integrat de Transplant.
- În 9 septembrie 2022 a fost publicat în SEAP anunțul de participare nr. CN1046948.
Autoritatea contractantă, Consiliul Județean Cluj, a adus la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați, faptul că procedura de atribuire a fost inițiată sub incidența unei clauze suspensive, semnarea contractului urmând a se realiza doar cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice, respectiv doar în situația în care se obțin/aprobă fondurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții. În cazul în care, indiferent de motive, aceste fonduri nu sunt obținute/aprobate, autoritatea contractantă va proceda la anularea procedurii conform art. 212 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016.
În acest sens, pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări, Județul Cluj s-a adresat în nenumărate rânduri Ministerului Sănătății, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Guvernului României, pentru sprijin în finanțarea acestui obiectiv de investiții. În paralel s-a încercat accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru realizarea investiției, depunând proiectul spre finanțare prin PNRR/2022/C12/MS/12.1/Infrastructură spitalicească publică.
În data de 18.03.2024 a fost publicat Raportul Procedurii în SEAP, fiind transmise totodată comunicările privind rezultatul procedurii către participanți. Consiliul Județean se află, în momentul de față, în situația de a clarifica dacă există/nu există sursă de finanțare pentru acest obiectiv, existând riscul de anulare a procedurii.
Prezentarea proiectului
Centrul se propune a fi realizat pe un teren în suprafaţă de 17.318 mp și are o suprafață totală desfășurată de 41.868,40 mp având un număr de 280 de paturi după cum urmează:
- Departament Transplant Renal și Urologie – 104 paturi;
- Departament Pneumoftiziologie și Chirurgie Toracică – 80 paturi;
- Departament Transplant de Cord și Chirurgie Toracică – 40 paturi;
- Departament Gastroenterologie și Transplant Hepatic – 40 paturi;
- Anestezie – Terapie intensivă – 45 paturi;
- Spitalizare de zi – 16 paturi (din care 6 paturi pentru dializă).
Nucleul clădirii va fi reprezentat de blocul operator – cel mai complex ca structură – care grupează 12 săli de operație, în circuit închis. De asemenea, va fi prevăzut cu heliport care să deservească atât centrul cât și toată zona medicală de urgență din municipiul Cluj-Napoca.