Alin Tișe: „Am fost amenințat cu moartea”

Șeful forului administrativ județean clujean a încercat, marți, în timpul unei conferințe de presă, să clarifice situația pe care el singur a creat-o după afirmațiile pe care le-a făcut cu o zi înainte. Și a dezvăluit că, la un moment dat, a fost amenințat cu moartea.
Într-un comunicat transmis presei în cursul zilei de luni, 16 mai, Alin Tișe felicita echipa CFR Cluj pentru câștigarea titlului de campioană națională la fotbal și, totodată, se întreba dacă județul Cluj poate susține două echipe care să facă performanță sau se impune o abordare pragmatică, în care comunitatea clujeană să investească într-o singură forță fotbalistică care să poată câștiga Champions League.
Ce a spus Tișe în conferință
„Eu mi-am exprimat un gând, o părere și câteva semne de întrebare. Nu sunt persoana care să înființeze sau să desființeze echipe de fotbal. În al doilea rând, eu am mai trecut printr-o astfel de perioadă. Atunci când am demolat vechiul stadion, am fost amenințat cu moartea.
Mi-au spus că vreau să fac mall acolo și că niciodată nu se va face un stadion nou în locul lui. Oamenii s-au legat cu lanțuri și ne-au amenințat, ne-au spus că suntem plătiți de nu știu cine…”, a declarat Tișe, adăugând că amenințările venite pe unele blogguri și site-uri nu-l surprind.
„M-am întrebat în ce măsură putem susține două-trei sau mai multe echipe de fotbal care să genereze performanță sau dacă, totuși, comunitatea clujeană își dorește mai puține echipe care să facă performanță. Am văzut diferite studii în care peste 80 la sută dintre cei intervievați au spus că și-ar dori echipe mai puține și performanțe mai mari.
Există și o categorie în rândul clujenilor care își dorește un sport ca hobby, chiar dacă nu există performanță. Eu n-am spus acolo că vreau să desființez o echipă și să înființez alta. Sau că-mi doresc să rămână una și să dispară cealaltă.
De altfel, se știe că în cariera mea politică am făcut ceva pentru Cluj, chiar dacă nimeni nu mai recunoaște acum. Nu uitați că decizia de a demola un stadion într-un oraș care era legat de ani de istorie a fost a mea în totalitate. Toți au fugit atunci. Am gândit un plan bugetar pe trei ani ca să construim noul stadion cu plata TVA-ului de la guvern. În rest, stadionul s-a construit integral din bugetul Consiliului Județean Cluj.
Eu mi-aș dori să existe o discuție despre asta. O dezbatere publică. Sigur, dacă există interes pentru asta, pentru că eu nu stabilesc interesele oamenilor în ce măsură doresc să discute despre sportul clujean. Mi-am asumat ce-am spus (în acel comunicat – n.r.)”, a declarat șeful deliberativului județean.
Ce a spus Alin Tișe în comunicatul remis, luni, presei și pentru care a fost criticat extrem de dur:
„Cred că a sosit momentul ca la nivelul Clujului să abordăm matur și responsabil susținerea sportului, în general, și a fotbalului, în special.
Cred că a sosit momentul să ne întrebăm dacă județul Cluj nu ar putea avea o echipă de Champions League și care, în câțiva ani, să poată câștiga această competiție.
Să ne întrebăm dacă acest județ poate susține două echipe care să facă performanță sau se impune o abordare pragmatică, fără ipocrizie, în care comunitatea clujeană să investească într-o singură forță fotbalistică care să poată câștiga Champions League.
Să ne întrebăm dacă nu putem pune împreună, în comun, întreaga infrastructură sportivă și cu resursele acestei comunități – private/publice să ajungem în vârf.
Cred că vom putea ajunge la această performanță deplină când vom aborda responsabil, fără patimă și fără ipocrizie, acest subiect și ne vom stabili ținte mărețe pe care această comunitate să le susțină.
Nu știu dacă suntem pregătiți cu toții să facem acest lucru și dacă raționamentele de diverse forme nu ne împiedică.
Cred însă că, dincolo de toate astea, Clujul poate avea performanță europeană la nivelul cel mai înalt doar dacă întreaga comunitate devine parte la un proiect matur, responsabil și în interesul nostru local. Ar fi un proiect unic pentru România.
Știu că voi avea nenumărate opinii, critici, poate chiar susțineri ale acestui mesaj.
Chiar și asta ar fi un câștig foarte mare întrucât asumăm public, fără ipocrizie, o discuție aplicată despre cum putem noi ca și comunitate clujeană să câștigam Champions League”.