Alin Tișe a scris și despre derby-ul Clujului: „Decât un mort, mai bine doi răniți”

Autor  admin   în       1 orã în urmã  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a comentat într-un text cu accente literare partida dintre Universitatea și CFR, încheiată luni seara la egalitate, 2-2. Oficialul clujean a subliniat că rivalitatea dintre cele două echipe nu ar trebui să fie privită ca o linie de front, ci ca parte a identității comune a orașului.

„Am scris acest text cu gândul la majoritatea clujenilor care iubesc Clujul și care nu simt nevoia să-l împartă după simpatiile fotbalistice. Dincolo de orgolii și de rivalitate istorică, există oameni care privesc fotbalul ca pe o sărbătoare a Clujului și nu ca pe o linie de front”, a arătat Tișe.

Referindu-se la meci, acesta a folosit o metaforă sugestivă: „Vorba italienilor, ‘doi răniți pot însemna, de fapt, două șanse’, eu aș înțelege-o mai degrabă așa: ‘decât un mort, mai bine doi răniți’. Asta pare scrisă pentru derby-ul dintre U Cluj și CFR”.

Tișe a atras atenția că orașul are resurse și public pentru a depăși simplele rivalități locale: „Adevărata întrebare nu este cine domină Clujul, ci dacă împreună putem ridica ștacheta fotbalului românesc. Pentru că orașul nostru are resurse, public și istorie să devină o forță – nu doar un teren de bătălii locale”.

În final, președintele CJ Cluj a remarcat și atmosfera de pe stadion, unde au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, dar și calitatea gazonului de pe Cluj Arena: „Ce m-a impresionat cu adevărat a fost gazonul – impecabil, verde ca în reclamele la fertilizant, deși ploua mărunt și enervant. Merită felicitări colegii mei de la Consiliul Județean și firmele private care prestează servicii pe stadion pentru ‘normalitatea aceasta’”.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.