Alegerile din USR PLUS. Analiștii, de la „se decredibilizează” la „se dinamizează”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1473 Vizualizări.  

Sâmbătă sunt programate alegerile în organizația județeană a USR PLUS, unde, așa cum Media9 a scris, se cunoaște dinainte președintele și echipa de conducere. Sunt trei candidați, dar președinte va fi Camelia Sălcudean, actual subprefect. Co-președinții din acest moment, Radu Chirilă și Sergiu Hossu, nu candidează.

Săptămâna trecută, USR PLUS Cluj-Napoca și-a ales echipa de conducere, iar președinte a devenit Manuela Petrescu. Din 11 membri ai Biroului local, șapte provin din PLUS. Acest lucru s-a întâmplat pentru că numărul de membri PLUS în partidul fuzionat este aproximativ dublu decât numărul membrilor USR.

În Biroul județean vor fi, în total, 21 de membri, dintre care patru proveniți din USR. Aceștia nu au nicio poziție publică, nu se regăsesc printre consilierii locali sau județeni. USR-iștii spun că sunt din “aripa pro-Barna”, iar cei de la PLUS îi prezintă ca “oameni foarte ok”. Este vorba despre Alina Meșter, Sorin Terinte, Alexandru Bot și Yasin Ibraim.

Media9 a provocat trei analiști politici să își spună părerea despre situația din USR PLUS, care la Cluj devine PLUS USR.

Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Film și unul dintre editorialiștii Clujului cunoscuți la nivel național. “Lupta pentru putere în USR PLUS (de fapt plus minus) este tot mai acută la nivel național. La Cluj, situația este flagrantă pentru că filiala de aici era un fief al vechilor USR-iști, ajungând la aproape 25% din voturi. Această eliminare a USR-iștilor s-a văzut când Emanuel Ungureanu, cândva candidat la primăria orașului, a fost „alungat” la Buzău. E regretabil că un partid care a promis o schimbare de comportament politic recurge la astfel de acțiuni, ceea ce, după cum se vede din sondajele recente, va duce la decredibilizarea sa în ochii electoratului”, a spus Doru Pop.

George Jiglău este cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. „În USR PLUS, asistăm la o dinamică specifică oricărui partid care vine după o fuziune. Până la urmă, o luptă pentru putere avem în continuare și în PNL, deși au trecut șapte ani de la fuziune. Iar USR și PLUS au avut înca de la început o luptă pentru influență, de la formarea USR în 2016 și refuzul „tehnocraților” din jurul și din guvernul Cioloș de a intra în USR. La formarea PLUS a fost clar că cele două formațiuni se luptă pentru același electorat. Fuziunea mi s-a părut un semn de înțelepciune, dar a venit la pachet cu continuarea acestei lupte interne pentru influență, care își va consuma un nou act inclusiv la nivel central, dacă vom asista la o competiție între Barna și Ciolos pentru șefia partidului. Iar la Cluj creșterea în influență a taberei PLUS a devenit evidenta la alegerile interne pentru stabilirea listelor de candidați, în special prin episodul Goțiu, desi PLUS la Cluj are parte de mult mai puțină vizibilitate decât cei care au fost de la început în USR. Până la urmă, ajungem să îi dăm dreptate lui Kelemen Hunor, care spunea că în coalitie nu avem trei partide, ci cinci, pentru ca în interiorul PNL și al USR PLUS vorbim încă de câte două tabere care încă nu și-au armonizat interesele”, a subliniat Jiglău.

Mihnea Stoica este de asemenea cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și realizator de emisiuni la TVR Cluj. “Alegerile interne din USR PLUS nu reprezintă, pe fond, nimic spectaculos. E un proces absolut firesc prin care trec mai toate partidele care își unesc destinele politice printr-o fuziune. Rareori structurile de conducere bicefală sunt viabile pe termen lung – mai ales în România. Vezi și cazul PNL după fuziunea PNL-PDL, în care conflictele – fie ele și mocnite – au primat. Însă ceea ce va fi interesant la USR PLUS e să urmărim ce înseamnă aceste rezultate interne pe termen mediu-lung, pentru că o supremație a PLUS înseamnă, probabil, și o viitoare candidatură a lui Dacian Cioloș la prezidențialele din 2024. Totodată, ceea ce s-a întâmplat la Cluj nu e un caz singular. Și la Sibiu PLUS a câștigat filiala, în detrimentul fidelilor lui Dan Barna. Deci este o tendință cel puțin în anumite regiuni și organizații. Probabil această victorie va dinamiza USR PLUS la Cluj, unde partidul părea să fi intrat într-un soi de adormire. Reprezentanții PLUS sunt foarte vizibili în dezbaterea publică de la nivel local, au și un parlamentar foarte activ și vizibil, Oana Murariu, deci cred că există toate premisele să vedem o revitalizare a discursului lor”, este părerea lui Stoica.

Alegerile sunt programate sâmbătă, 3 iulie. Urmează alegerile din PNL: la Cluj-Napoca, în 9 iulie, iar pe județ, în 18 iulie.

About