ALEGERI PREZIDENȚIALE. Până la ora 09:00, au votat peste 1,6 milioane de români din țară și străinătate

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Românii își aleg președintele pentru următorii cinci ani. Procesul de vot a început în diaspora joi la ora 22:00 (ora României), odată cu deschiderea primei secții de votare în Auckland, Noua Zeelandă.

ORA 09:00 – Până la această oră, au votat peste 1,1 milioane de români din țară și din Diaspora. Mai precis 1.661.363 de români – adică 9,24 % din totalul celor înscriși pe listele permanente. Însă cifrele sunt în plină dinamică.

Cetățenii români din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și exprima opțiunea electorală, până duminică, 18 mai, ora 21:00 (ora României). În țară, votul se desfășoară duminică între orele 7:00 și 21:00.

La ora 07:00 s-au deschis secțiile de vot în țară

Pe teritoriul țării sunt organizate 18.979 de secții de votare, dintre care 1.289 în Capitală.

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 17.988.218 cetățeni, Potrivit AEP.

Pentru turul II al alegerilor prezidențiale, organizat pe 18 mai, alegătorii din țară pot vota pe liste suplimentare în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul.

Alegătorii pot vota pe liste permanente în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde au fost arondați. Pentru a afla secția de vot unde sunt arondați alegătorii pot intra pe site-ul Autoritatea Electorală Permanentă, la secțiunea Registrul Electoral. Aici, după înscrierea CNP-ului și a numelui de familie, vor afla secția de vot unde au fost arondați.

Un număr de 299 de acreditări au fost eliberate de Autoritatea Electorală Permanentă asociaţiilor şi fundaţiilor, jurnaliştilor străni şi observatorilor internaţionali, pentru observarea alegerilor prezidenţiale din România.

Nicușor Dan și George Simion în finală

La turul II al alegerilor prezidențiale 2025, cei doi finaliști sunt George Simion (candidatul Alianţei pentru Unirea Românilor), care în primul tur a obţinut 3.862.761 voturi (40,96%), şi Nicuşor Dan (candidat independent), cu 1.979.767 voturi (20,99%) în primul tur.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.