ALEGERI 2024. Ce așteaptă clujenii de la noul primar: „Să fie corect și nepărtinitor din toate punctele de vedere”

Autor  admin   în       5 luni în urmã     510 Vizualizări.  

O pensionară a fost prima persoană care a votat la secția 19 din cartierul clujean Mănăștur. Media9 a întrebat-o pe Cornelia Ghioțan ce așteptări are de la noul primar și ce ar trebui să facă acesta pentru comunitate. 

„Mă aștept să fie un primar serios, corect și nepărtinitor din toate punctele de vedere, morale și creștine. Eu asta îmi doresc”, a spus pensionara.

 

Un alt pensionar, care locuiește pe Calea Florești, a doua persoană care a votat la această secție, spune că e destul de mulțumit de cum arată cartierul său, „dar se poate și mai bine”. „Ce-mi doresc eu? Ca noul primar să fie la fel de muncitor ca și ăsta vechi. Cel puțin la fel. Și să fie alături de clujeni”, a spus Alexa Turc.

615.100

de clujeni sunt așteptați la secțiile de votare din tot județul. 

În judeţul Cluj sunt aşteptate, duminică, la secţiile de votare, pentru alegerile locale şi europarlamentare, 615.100 de persoane, la care se adaugă 5.160 de cetăţeni străini, din ţări ale UE. În judeţ au fost amenajate 674 de secţii de votare – 290 în mediul urban şi 384 în mediul rural.

În Registrul Electoral al Municipiului Cluj-Napoca sunt înregistrate 271.534 de persoane cu drept de vot, iar în listele electorale complementare se regăsesc 4.381 de persoane cu drept de vot, potrivit datelor BEC Cluj-Napoca.

La locale, alegătorii votează la secţiile la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin 60 de zile înainte de data scrutinului.

Cetățenii care doresc să își exercite dreptul de vot la alegerile locale și europarlamentare care se vor desfășura duminică, 9 iunie 2024, pot verifica unde se află secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul Primăriei Cluj-Napoca. În această pagină trebuie doar introdusă denumirea străzii domiciliului sau reședinței pentru a putea afla cu exactitate numărul secției de votare, denumirea și adresa acesteia.

Cu ce acte se poate vota

Se poate vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, şi anume cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite la locale doar de cetăţenii români domiciliaţi în străinătate care îşi exercită dreptul de vot în ţară.

Candidații la Primăria Cluj-Napoca: 

  1. PSD – Cristea Aurelia;
  2. AUR – Cozma Călin-Valentin;
  3. UDMR – Olah Emese;
  4. PNL – Boc Emil;
  5. Partidul SOS România – Naș Sorin-Valeriu;
  6. Partidul Umanist Social Liberal – Iacob Dan-Mihai;
  7. Alianța Drepta Unită USR-PMP-Forța Dreapta – Băltărețu Viorel USR;
  8. Partidul Reînnoim Proiectul European al României – Strugariu Ramona-Victoria;
  9. Candidat Independent – Sărmaș Ioan-Sabin;
  10. Candidat Independent – Vamoș Sorin-Virgil.

Candidații la președinția Consiliului Județean Cluj:

  1. UDMR  – Csoma Botond;
  2. PSD – Cordoș Alexandru;
  3. AUR – Șipoș Eugen Cristian;
  4. PNL – Tișe Alin;
  5. Partidul SOS România – Nicula Florian-Alexandru;
  6. Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei – Oros Nechita-Adrian FD.

 

About