Ajung în mileniul 3. Apă și canalizare în 10 localități din patru comune clujene

Autor  admin   în       1 year în urmã     812 Vizualizări.  

Compania de Apă „Someș” a finalizat recent procedura de recepție la terminarea lucrărilor din cadrul contractului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT: Gilău, Gârbău, Aghireșu și Căpușu Mare”.

51.857.366,53

de lei, cu TVA inclus, este valoarea totală a contractului

Lucrările executate au o valoare de 51.857.366,53 lei, cu TVA inclus, contractul fiind parte a proiectului european în valoare de peste 404,4 milioane de euro, fără TVA, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, investiția a vizat lucrări la rețelele de alimentare cu apă și canalizare în 10 localități din patru comune clujene, respectiv: Aghireșu, Aghireșu Fabrici, Băgara, Dorolțu, Inucu, Macău, Gârbău, Gilău, Păniceni și Dumbrava.

În total au fost realizate rețele și aducțiuni de distribuție a apei potabile în lungime de 69 km, 1.743 de branșamente, 4 rezervoare și 3 stații de pompare a apei potabile.

DECLARAȚIE

„Este o investiție cu fonduri europene care aduce un plus de confort și bunăstare clujenilor și o dovadă în plus a faptului că suntem în mod constant preocupați de îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Aceasta se adaugă celei recent recepționate, prin care alte 20 de localități clujene au beneficiat de asemenea lucrări, tot din fonduri europene. Continuăm, astfel, în ritm alert, demersurile care vizează atingerea ambițiosului obiectiv de racordare integrală a localităților județului la rețeaua publică de apă potabilă”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.