Aici Primăria voia să facă aquapark. 10 milioane de euro pentru parc

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2069 Vizualizări.  

Clujul primește zece milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru Parcul Est. Acesta are o suprafață imensă, 54 de hectare, iar modul în care se va amenaja s-a decis în urma unui concurs de soluții.

Proiectantul principal, asocierea Metapolis Architects – Studio de Peisaj Ana Horhat – Atelier Mass, este aceeași care a imaginat și felul în care va arăta în viitor Cetățuia.

Parcul Est, propus încă din anii ’70, va fi complex și se va întinde de la Baza Sportivă Gheorgheni până la Selgros. În urmă cu câțiva ani, Primăria intenționa să construiască aici un aquapark. Vecinii și societatea civilă s-au opus și au înfrânt municipalitatea.

Teoretic, Cetățuia era proiectul mai avansat, dar Primăria nu avea bani să pornească niciuna intre investiții. Acum a apărut însă această infuzie de capital, 10 milioane de euro, care însă reprezintă doar o mică parte din necesar. Valoarea totală, inclusiv cu TVA, se ridică undeva la 95 de milioane de euro. Așa că sunt bani pentru deschiderea șantierului și primele faze.

3,8 

kilometri de alei pietonale ar urma să existe în noul parc.

Sunt gândite spații naturale de 39 de hectare, se pune accent pe cele trei lacuri, care urmează să fie conectate printr-un canal. Se va amenaja și culoarul Văii Becaș. Aproape 19 hectare este dimensiunea biotopului zonă umedă, unde intervenția va fi mai redusă.

1.325

de arbori ar urma să fie plantați în Parcul Est.

În ceea ce privește construcțiile, se vor edifica o sală de evenimente și o sală de baschet cu 96 de locuri în tribune; se vor amenaja în exterior un teren de fotbal, șase terenuri de tenis și trei de baschet. 

6

pavilioane deschise pentru observarea păsărilor au fost incluse în proiect.

În proiect este prevăzută și regularizarea străzii Dunării, acolo unde are nevoie de o lărgire a carosabilului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.