AFIA. ROCA Management a devenit primul administrator de fond de investiții alternative înregistrat (P)
ROCA Management s.r.l., echipa de management a ROCA Investments, anunță că a devenit primul administrator de fond de investiții alternative („AFIA”) înregistrat în România. Decizia de a parcurge acest drum a fost luată pentru a trece la următorul nivel de conformitate a activității pentru ROCA Management și ROCA Investments.
„Este un moment important pentru echipa ROCA Management, o recunoaștere a nivelului de profesionalism și exigență. Am fost încurajați să mergem pe acest drum, al devenirii AFIA, de deschiderea Autorității de Supraveghere Financiară („ASF”) pentru crearea unui cadru local mai atractiv pentru înregistrarea și autorizarea de administratori și fonduri de investiții alternative locale și modul exemplar în care a decurs relația. Este o satisfacție profesională să fim primul Administrator de Fond de Investiții Alternative înregistrat din România” a spus Rudi Vizental (foto), CEO ROCA Investments.
Acest demers, atât înainte de obținerea acestei licențe, cât și pentru viitor, implică și atingerea unui grad foarte ridicat de profesionalizare a echipei, având în vedere standardele stricte impuse de cadrul legal în vigoare, respectiv de supravegherea respectării acestor cerințe prudențiale și de bune practici in materie de către ASF, în contextul cadrului de reglementare european.
După parcurgerea cu succes a acestei călătorii, vom începe demersurile pentru ca ROCA Investments sa devină primul Fond de Investiți Alternative cu Capital Privat independent de pe piața națională, creând oportunități de investiții și profesionalism care nu ar fi fost posibile anterior.” a spus Mirela Metea (foto), Head of Legal, ROCA Investments.
Echipa ROCA Management este formată din Rudi Vizental – CEO, Ionuț Bindea – Investment Manager, Alexandru Savin – Investment Manager și Mirela Metea – Head of Legal. În momentul de față echipa coordonează activitatea a 13 companii (din care două inactive) din 5 mari sectoare de activitate care au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane EUR, un profit operațional (EBITDA) de 5 milioane EUR și au peste 1.000 de angajați. Domeniile de activitate sunt: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală.
Misiunea ROCA este aceea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, investind resurse financiare, know-how și pasiune. ROCA amplifică potențialul și accelerează creșterea companiilor și brandurilor românești, pentru ca visul multor antreprenori români să devină realitate.
Despre ROCA Investments
ROCA Investments („ROCA”) este o companie care contribuie la amplificarea potențialului companiilor, sprijinindu-le să își dezvolte strategii de business prin care accelerează creșterea valorii lor pe termen lung. Astfel, ROCA contribuie la dezvoltarea culturii antreprenoriale bazată pe parteneriat și creează valoare în economia românească.
Pornită în urmă cu mai bine de 3 ani, ROCA este prezentă în 10 județe ale țării, în 5 mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane EUR, un profit operațional (EBITDA) de 5 milioane EUR și au peste 1.000 de angajați.
Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: Sarcom (unul dintre cei mai mari producători de vopsele și lacuri din România), BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), MECANEX (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) și Sinteza (industrie chimică).
Misiunea ROCA este aceea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, investind resurse financiare, know-how și pasiune. ROCA amplifică potențialul și accelerează creșterea companiilor și brandurilor românești, pentru ca visul multor antreprenori români să devină realitate