Afacere păguboasă. O bază sportivă de care Primăria „s-a scăpat” – VIDEO

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     1939 Vizualizări.  

Clujul a făcut o asociere păguboasă; o putem spune fără nicio ezitare. A oferit o mare parte din Parcul Rozelor unei societăți private, gratuit, urmând să primească în schimb două terenuri de tenis, dar nu a beneficiat de ele până astăzi, într-un răstimp de 12 ani. Primăria este asociată cu Winners Parcul Rozelor în acest proiect, iar tot ce primesc clujenii, dacă doresc să facă sport în acel parc, este posibilitatea de a achita tarifele stabilite de privat.

Consilierul local PSD Dan Morar a solicitat contractul de asociere dintre Primărie și SC Tehnofrig Parcul Rozelor, devenită Winners Parcul Rozelor. L-a primit cu greu, după insistențe. Acolo se vede că municipalitatea nu și-a verificat periodic asociatul (se cere un raport pe ultimii trei ani). Evident, cei de la Winners răspund că și-au respectat clauzele și că terenurile sunt permanent pregătite. În vlogul Lespuc le spune veți vedea o scurtă filmare, cu camera ascunsă, în care recepționera spune că nu știe nimic despre cele două terenuri puse la dispoziția clujenilor. Tot acolo, un interviu despre Parcul Rozelor/Winners cu deputatul Adrian Dohotaru, membru al ONG-ului SOS, Societate organizată sustenabil.

CONTRACT DE ASOCIERE

RAPORT WINNERS ADRESAT PRIMĂRIEI

În spatele Winners este familia bancherului Horia Ciorcilă.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.