Aeroportul din Cluj elimină restricțiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână. Este primul din țară din acest punct de vedere

Autor  admin   în       2 luni în urmã  

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca va elimina restricțiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână. Va permite să fie luate în bagaj recipiente de până la 2 litri.

Astfel, aeroportul clujean devine primul aeroport din România care aplică această măsură. Începând de miercuri, 3 septembrie, vor fi eliminate restricțiile privind limitarea la 100 de ml a recipientelor pentru lichide, aerosoli și geluri transportate în bagajele de mână la Aeroportul Internațional Cluj.

Pasagerii vor putea transporta în bagajul de cabină recipiente individuale cu un volum decel mult doi litri. Recent s-a anunțat că doar o parte dintre aeroporturile din România au deja la acest moment sau au inițiat demersuri pentru achiziționarea de echipamente de control de securitate care să permită ridicarea restricțiilor asociate procesării lichidelor, aerosolilor și gelurilor.

Deocamdată, nici cele care au în dotare astfel de echipamente nu le pot folosi încă, deoarece necesită o resoftare, conform Agerpres.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj deține astfel de scanere, însă acestea au nevoie de actualizări de soft din partea companiei producătoare.

„Lucrăm, în momentul de față, cu compania producătoare a scanerelor, pentru actualizarea softurilor astfel încât să extindă capabilitățile aparaturii și să fie îndeplinite noile condiții”, a declarat directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, potrivit site-ului profit.ro.

Conform sursei citate, Ciceo a mai spus că nu poate estima un termen până la care scanerele de pe aeroport vor permite pasagerilor să transporte în bagajele de mână lichide cu volum mare și să nu mai scoată din bagaje dispozitivele electronice.

Citește mai multe despre acest subiect, AICI.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.