A treia oară a fost cu noroc! Proiectul cu șase case a trecut în ședința Comisiei de urbanism

Autor  Tudor Știrbu   în       1 year în urmã     1803 Vizualizări.  

Membrii Comisiei de urbanism de la Consiliul Județean Cluj au avizat favorabil, în ședința de joi, 9 martie, proiectul care presupune edificare a șase case în satul Corușu, comuna Baciu. Cu o singură obiecție: ca proiectantul să mai lucreze la arhitectura celor șase case. 

Proiectul se află pentru a treia oară treia în Comisia de urbanism de la CJ. Urbaniștii n-au fost de acord, în primele două prezentări, cu arhitectura care, în opinia lor, nu respecta specificul local și i-au cerut proiectantului să modifice planșele.

A treia oară a fost cu noroc!

Membrii CTATU au fost de acord cu prezentarea de astăzi susținută de arh. Alida Vișan. Cu o obiecție, care a venit din partea arhitectului șef al județului, Claudiu Salanță: „Vă rog să mai lucrați la arhitectura caselor”.

Alin Tișe, care conduce ședințele Comisiei de urbanism, a propus un aviz favorabil investiției. Proiectul a trecut cu șase voturi și merge în următoarea etapă.

5.000

de metri pătrați este suprafața pe care urmează să se edifice cele șase case în Corușu, comuna Baciu.

Conform prezentării din ședința CTATU de joi, 9 martie, tema de proiectare propune introducerea în intravilan a unei suprafețe de teren de 5.000 de metri pătrați aflat în satul Coruș, comuna Baciu.

Proprietarul terenului, un anume Ioan Pop din Cluj-Napoca, dorește să introducă în intravilan suprafața de teren de 5.000 de metri pătrați pentru edificarea a șase locuințe.

Terenurile studiate care formează suprafața de 5.000 de metri pătrați sunt libere de construcții și au acces din drumul comunal de pământ aflat pe latura sa estică.

Cu cine se va învecina:

  • NORD: proprietate privată;
  • SUD: proprietate privată;
  • VEST: proprietate privată;
  • EST: drum existent, proprietăți private.

Accesul pietonal va fi realizat, potrivit memoriului tehnic, de pe drumul de pământ, situat pe latura estică a zonei studiate.

Toate construcțiile vor fi branșate la rețelele existente din zonă, respectiv electricitate și apă. Canalizarea va fi realizată prin amplasarea unui bazin vidanjabil poziționat central celor 6 case cu capacitate necesară, iar încălzirea caselor va fi făcută în regim propriu.

Proiectantul lucrării este s.c. Endorfina Concept s.r.l. din Florești.

Sursa foto: Endorfina Concept

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.