A început campania electorală. Atacul PNL la USR cu trimitere la fabula „Musca”

Autor  admin   în       1 year în urmã     846 Vizualizări.  

PNL Cluj a ripostat la un interviu dat de liderul USR Cluj, Oana Murariu. Avem mai puțin de un an până la alegerile locale, doar vreo șapte luni până la cele europarlamentare, iar acest tip de dispută face parte din logica unei campanii electorale.

„Reprezentanții USR au promovat proiecte europene care au adus în Cluj investiții de 1,5 miliarde de euro”, a spus Oana Murariu pentru ViaTV, iar PNL a replicat: „Doamna Murariu, așezată comod pe realizările administrației PNL, pretinde că roiul userist a muncit pe rupte, blagoslovind orașul cu toate cele făcute în ultimii 20 de ani”. Trimiterea directă este către fabula „Musca”, a lui Alecu Donici.

Foarte interesant, liberalii atacă și pe un alt front, paralel. Ei acuză actuala echipă de conducere din USR de parvenitism.

„Când te lansezi în politic într-un partid creat de alții, apoi le dai un brânci fondatorilor USR Cluj, ocupând locurile eligibile la alegerile din 2020, nimic din ceea ce faci nu mai poate surprinde”, se arată în comunicatul partidului care deține puterea la Cluj, atât la Primăria municipiului reședință de județ, cât și la Consiliul Județean.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.