7.474 de amenzi date cu „radarul”, la Cluj-Napoca, în 2024

Poliția Municipiului Cluj-Napoca, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, își prezintă bilanțul activității pe anul 2024, în fața Consiliului Local, evidențiind principalele tendințe în evoluția criminalității și măsurile de siguranță adoptate. Raportul arată o creștere nesemnificativă a infracțiunilor sesizate, dar și o reducere a anumitor categorii de fapte penale, precum furturile.
Criminalitatea în 2024: cifre și tendințe
În acest an, polițiștii au înregistrat un număr de 9.283 de infracțiuni, ceea ce reprezintă o creștere de +0,25% față de anul precedent. Criminalitatea a fost împărțită astfel:
• 68,80% infracțiuni judiciare(6.387 cazuri);
• 9,04% infracțiuni economico-financiare(839 cazuri);
• 22,16% infracțiuni de altă natură(2.057 cazuri).
Una dintre cele mai semnificative creșteri a fost înregistrată în cazul amenințărilor, în timp ce infracțiunile contra patrimoniului(furturi, distrugeri, înșelăciuni) au scăzut ușor, cu -2,58%față de anul precedent.
„Furturile rămân principala problemă în categoria infracțiunilor contra patrimoniului, dar în 2024 s-a observat o scădere a acestora cu 353 de cazuri față de anul precedent, ajungând la 2.195 de sesizări”, se arată în raport.
Siguranța publică și intervențiile poliției
În vederea menținerii ordinii publice, poliția a desfășurat 3.104 controale directe, 204 acțiuni cu efective mărite și 14 razii, descoperind în flagrant 149 de infracțiuni.
De asemenea, în 2024, au fost înregistrate 14.819 intervenții la apeluri de urgență, dintre care:
• 11.217 în mediul urban;
• 3.602 în mediul rural.
Aceste cifre arată o ușoară scădere de 0,87%față de anul precedent.
Poliția a emis și 261 de ordine de protecție provizorii în cazurile de violență domestică, dintre care 185 în mediul urban și 76 în mediul rural.
Măsuri de ordine la evenimente majore
În Cluj-Napoca, polițiștii au asigurat ordinea publică la peste 200 de evenimente importante, inclusiv:
• meciurile de fotbal ale echipelor CFR 1907 Cluj și Universitatea Cluj;
• competițiile sportive internaționale din Sala Polivalentă BT Arena și stadionul Cluj Arena;
• festivaluri și manifestări culturale precum Untold, TIFF, Zilele Clujului, Zilele Culturale Maghiare;
• proteste organizate în Piața Unirii, Piața Avram Iancu și în fața Prefecturii.
Siguranța rutieră: sancțiuni și prevenție
Un alt domeniu de interes a fost siguranța rutieră, unde poliția a intensificat acțiunile de prevenire a accidentelor. Au fost constatate 863 de infracțiuni la regimul rutier, iar pentru nereguli s-au aplicat 28.407 sancțiuni contravenționale, dintre care:
• 7.474 pentru depășirea vitezei;
• 1.328 pentru indisciplină pietonală;
• 122 pentru conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, au fost reținute 1.962 de permise de conducere și suspendate 1.551 de certificate de înmatriculare.
„Analiza accidentelor rutiere arată că principalele cauze rămân neatenția pietonilor, abaterile bicicliștilor și neacordarea priorității de trecere”, precizează raportul.
În total, în 2024, au fost înregistrate 84 de accidente rutiere grave, dintre care 68 în Cluj-Napoca și 16 în comunele arondate, soldate cu 8 decese și 79 de răniți.