62 de drumuri din județ, modernizate cu 70 de milioane de lei. Lista completă pentru 2022

Autor  Tudor Știrbu   în       2 years în urmã  

Consilierii județeni vor dezbate, în ședința de joi, 29 septembrie, programul privind lucrările de întreținere și reparații ale drumurilor județene pe 2022.

Potrivit proiectului înaintat spre dezbateri, bugetul pentru aceste lucrări a fost estimat la 70 de milioane de lei (inclusiv TVA). Față de proiectul dezbătut în ședința CJ Cluj din 31 martie 2022, suma destinată lucrărilor de întreținere este mai mare cu 10 milioane de lei. Totodată, lista de acum a suferit modificări față de cea prezentată în primăvară.

Aici este articolul care îți spune ce drumuri județene erau în calcul pentru modernizare la începutul anului.

Valoarea estimată pentru fiecare drum sau sector de drum județean poate să se modifice din cauza perioadei dintre luna februarie 2022, când  s-a facut evaluarea lucrărilor, și perioada când încep efectiv lucrările, respectiv după aprobarea bugetului, semnarea contractului subsecvent și ordinul de începere a lucrărilor”, s-a explicat în ședința CJ Cluj din 31 martie.

Media9 vă prezintă lista cu drumurile sau sectoarele de drum (62) unde vor interveni angajații CJ Cluj:

 

 

 

 

About