5.902 angajați în plus la Cluj, iar salariul mediu net a trecut de 1.200 de euro. Tu câștigi atât?

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Clujul a depăşit 281.000 de salariaţi, anul trecut. Numărul angajaților noi, la Cluj, în 2023, față de 2022, a crescut cu 5.902. Primul în top este Bucureștiul, care a ajuns la aproape 1,08 milioane de persoane în luna iulie a acestui an, cu circa 23.400 mai mulţi decât în iulie 2022. Este urmat de Cluj și Timiş, care a depăşit 267.000 de angajaţi.

Bucureşti-Ilfov, Cluj şi Timiş sunt liderii clasamentului judeţelor după dinamica recrutării de la an la an, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică, centralizate de Ziarul Financiar. Astfel, cumulat, Bucureşti-Ilfov, Cluj și Timiș au adus aproape 42.000 de noi angajaţi în ultimul an, adică în perioada cuprinsă între iulie 2022 şi iulie 2023.

Salariul mediu net a ajuns la 6.117 lei (adică peste 1.200 de euro), în județul Cluj, în martie 2024. Clujul rămâne pe locul 2 în topul celor mai mari salarii din țară, după București. Clujenii au avut și în martie 2024 cele mai mari salarii din țară, după locuitorii Capitalei, arată datele Direcției Județene de Statistică Cluj.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.