40 de zile de oferte aniversare ale hotelului care împlinește 40 de ani de activitate

Autor  Ionel Lespuc   în       5 luni în urmã  

Cu ocazia aniversării celor patru decenii de existență, Hotel Univers din Cluj-Napoca lansează o campanie specială de 40 de zile de oferte dedicate clienților. Începând cu 1 iunie 2025, vizitatorii pot beneficia de:

  • o băutură gratuită (cafea sau răcoritoare) pentru fiecare prânz sau cină servită la terasă,
  • 5% reducere la contractele de nuntă încheiate în perioada promoțională,
  • 10% discount la cocktailul verii, Galaxy Summer Fizz.

Campania marchează cei 40 de ani de la inaugurarea complexului hotelier din cartierul Gheorgheni, care funcționează astăzi sub denumirea simplificată de Hotel Univers și deține clasificarea de 4 stele.

Inaugurat în 1985, sub numele de „Casa Tineretului”, hotelul a fost gândit inițial ca un spațiu destinat activităților recreative ale tinerilor. În perioada comunistă, a fost un loc căutat pentru petreceri, discoteci și evenimente sociale. După 1990, unitatea a fost preluată de Consiliul Județean Cluj, care a devenit unicul acționar și a inițiat un proces amplu de modernizare și profesionalizare.

În decembrie 2024, hotelul a fost reclasificat la 4 stele și a trecut printr-un rebranding care reflectă direcția actuală – servicii integrate pentru turiști, oameni de afaceri și organizatori de evenimente. Complexul dispune de 57 de camere, un centru de conferințe cu amfiteatru de 290 de locuri, restaurante elegante, terase și spații flexibile pentru evenimente corporate sau private.

Mariana Leș, director general al Hotel Univers, a anunțat că următorul pas în dezvoltarea complexului este transformarea terasei exterioare de pe malul lacului Gheorgheni într-o sală de evenimente cu deschidere panoramică spre apă.

„Acești 40 de ani sunt mai mult decât o cifră. Sunt despre oameni, momente, schimbare și continuitate”, a declarat Mariana Leș.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.