34 de microbuze școlare electrice vin la Cluj

Autor  admin   în       6 luni în urmã     789 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul având ca obiect furnizarea unui număr de 34 de microbuze electrice pentru elevii clujeni.

Achiziția face parte din cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Astfel, vor fi achiziționate 34 de microbuze școlare electrice și prietenoase cu mediul, cu o capacitate de 16+1 locuri, dintre care unul pentru persoane cu dizabilități. Totodată, acestea vor fi dotate cu facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă și vor beneficia, printre altele, de tehnologii de siguranță modernă care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o etapă importantă pe care o parcurgem în vederea asigurării unor condiții de transport moderne și sigure pentru elevii din Cluj. Vom îndeplini, astfel, un obiectiv esențial pentru dezvoltarea unei comunități, respectiv acela de a facilia accesul la educație al tuturor tinerilor, în special al celor care provin din zonele rurale, chiar și din cele mai îndepărtate sau cu o populație scăzută. Pe lângă acestea 34, Consiliul Județean a mai obținut finanțare nerambursabilă pentru alte 25 de microbuze care vor ajunge, de asemenea, în comunele clujene. Astfel, prin grija forului administrativ județean, 59 de unități administrativ-teritoriale vor dispune de noi mijloace de transport școlar. În final, intenția Consiliului Județean este ca fiecare comună clujeană să beneficieze de un asemenea microbuz școlar.”

Valoarea totală estimată a investiției este de 30.620.080 lei, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 28 iunie a.c., ora 15.00.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.