3 zile, 5 scene, peste 35 de trupe și artiști din peste 15 țări = Jazz in the Park
Cluj-Napoca va vibra în acest weekend pe ritmuri de jazz. A 11-a ediție a festivalului Jazz in the Park începe vineri, 1 septembrie, și se desfășoară până duminică, 3 septembrie, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”. Organizatorii își așteaptă publicul cu un lineup complex și incitant, numeroase experiențe și activități inedite, discuții interesante despre muzică și lumea formată în jurul ei, restaurante pop-up și târguri de tot felul. Festivalul este dedicat tuturor vârstelor, astfel că fiecare dintre cei prezenți va găsi ceva interesant de făcut.
Timp de trei zile, peste 35 de trupe și artiști din peste 15 țări vor concerta pe cele cinci scene ale festivalului. Porțile se deschid în fiecare zi la ora 14:00, iar după terminarea concertelor, de la ora 23:30, iubitorii de muzică se pot îndrepta spre Night Stage unde concertele și dansul țin până la ora 04:00.
Lineup-ul din acest an îi aduce în fața melomanilor pe The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham Band, Nightmares on Wax, Theo Croker, Fun Lovin’ Criminals, Mansur Brown, Alexandru Andrieș, Camilla George, Nani Noam Vazana, The Heliocentrics, Ada Milea, JazzyBIT, Jan Gunnar Hoff Trio, Guts, Nickodemus, Mork, Daykoda, 7th SENSE, Andi Moisescu, Andra Botez, Pantaloons, Andrei Irimia, Mischa Blanos, FUNKorporation, KLT & Jessy Elsa Palma, Andrei Petrache Trio, Moss Farai, Dodo, Iorga, UFe, Bully, DigitaLove, Julian M, Melomenuții, Rogvaiv & Dubase, Mihu, Bogdan Roșca-Zasmencu. Alături de ei, vor mai concerta trupele Klawo, JazzQuarters Trio și DS Project Orchestra, toți laureați ai Concursului Internațional Jazz in the Park 2023/
PROGRAMUL CONCERTELOR JAZZ IN THE PARK, PE SCENE:
-
VINERI, 1 septembrie
Hill Stage: JazzQuarters Trio, Andra Botez, Alexandru Andrieș, Fun Lovin’ Criminals
Backyard Stage by BRD: Daykoda, Jan Gunnar Hoff Trio, Theo Croker, Billy Cobham
Friends Stage by DIGI: Socol, Wanlov the Kubolor & Văzduh LIVE, Andi Moisescu
Barn Stage by IQOS: Podcast, Aldaris, Moss Farai, Blanilla
Night Stage: Iorga, Nightmares on Wax, Iorga
-
SÂMBĂTĂ, 2 septembrie
Hill Stage: Pantaloons, Mork, FUNKorporation, JazzyBIT, Mulatu Astatke
Backyard Stage by BRD: Andrei Irimia, Nani Vazana sings Ladino, The Heliocentrics, Mansur Brown
Friends Stage by DIGI: Bogdan Roșca-Zasmencu, DigitaLove, Moss Farai
Barn Stage by IQOS: Takeover by MeloMelanj
Night Stage: UFe, Guts, UFe
-
DUMINICĂ, 3 septembrie
Hill Stage: Andrei Petrache Trio, Ada Milea, Mischa Blanos, Camilla George, The Cinematic Orchestra
Backyard Stage by BRD: DSP Orchestra, Klawo,, 7th SENSE, Nani Vazana tribute to Nina Simone
Friends Stage by DIGI: Lian, Julian M, Dodo
Barn Stage by IQOS: Takeover Sandei by Komiti
Night Stage: Bully, Nickodemus, Bully
Mai multe informații despre artiști, pe site-ul www.jazzinthepark.ro.
Experiența Jazz in the Park, dincolo de concerte
Gospodăriile și livezile Parcului Etnografic vor fi animate pe toată perioada festivalului de tot felul de activități, gândite de organizatori astfel încât să antreneze toate simțurile și să creeze experiențe de neuitat.
-
Music Lounge by BRD – un hotspot cultural în care vor exista ateliere de muzică, unde publicul va putea învăța să cânte la chitară, pian și tobe.
-
Vinil Fair by Pepsi – un târg de viniluri și de sisteme audio ale producătorilor autohtoni, unde sunt prezentate și echipamentele HiFi Meze Audio;
-
Play Area by Digi – un loc de joacă cu simulatoare muzicale amuzante;
-
Pop-up restaurants & atelier de pizza – gurmanzii vor găsi pe lângă clasicele food truckuri și trei curți cu restaurante pop-up: Visuin, Cimbru și Bruto, o piață gourmet cu produse tradiționale românești, precum și o curte cu vinuri, organizată de Crush, o curte cu ateliere de gin Tanqueray, un atelier de pizza organizat de Birra Moretti și cafea delicioasă la Narcoffee Point;
-
IARMAROC.com – un spațiu al creatorilor autentici unde publicul va putea descoperi și cumpăra produse unicat, se va putea bucura de o piață plină de delicii la Piața Gourmet & Picnic IARMAROC sau va putea urmări documentare interesante din lumea artizanilor;
-
Kids area – vor exista două zone în festival dedicate celor mici, organizate de Farmec, Kiddo Care și Qub Education. De asemenea, copiii vor putea participa la ateliere de muzică în Music Lounge;
-
People’s Aftermovie – publicul va putea să înregistreze cele mai frumoase momente trăite la festival și să le revadă apoi în People’s Aftermovie. Conceptul se bazează pe implicarea activă a publicului, oferindu-le posibilitatea de a fi și ei creatori de conținut și de a-și documenta propriile experiențe. Filmul este realizat cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale;
-
Hai să vorbim câte-n lună și-n stele by TSV Line – prietenii de la TSV România au pregătit pentru public un program special de seară, începând de la 19:00 și până la miezul nopții, în curtea „Întâlnirilor pe prispă”, pentru a încheia seara cu povești despre lună, stele și ce secrete ascund ele.
-
Home of IQOS – prietenii de la IQOS România sunt alături și la ediția aceasta de festival cu o zonă plină de surprize și cu DJ-ii care vin să mențină distracția în pauza dintre concerte.
-
Mega Image Lounge – un spațiu de relaxare cu photo corner și cu fructe proaspete pentru doritori.
-
Chill & Photo Corner by Brico Dépôt – locul unde participanții se pot așeza pentru a servi în tihnă un pahar de vin, ceva de mâncare sau doar să-și odihnească picioarele de la atâta hoinărit prin parc, pe mobilierul de grădină adus de prietenii de la Brico Dépôt România.
-
MedLife Lounge – un spațiu de relaxare cu puncte de încărcare a telefoanelor mobile și cu instalații artistice de admirat.
-
Acoustic Density Listening Room – una din casele Parcului Etnografic va fi transformată temporar într-o cameră de audiție, dotată cu echipamente Hi-Fi de ultimă generație.
-
Tururi ghidate în Parcul Etnografic.