27 de comune din județul Cluj vor avea PUG-uri și regulamente locale de urbanism actualizate

Autor  admin   în       2 years în urmã     4110 Vizualizări.  

Planurile urbanistice generale și regulamentele locale de urbanism pentru 27 de comune clujene vor fi actualizate în urma semnării de către Consiliul Județean Cluj a unui act adițional la contractul de finanțare încheiat în acest sens cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Aproape 1,5 milioane de lei la comune

Potrivit unu comunicat de presă al CJ Cluj, prin intermediul acestui act adițional, suma inițial alocată a fost suplimentată cu peste 650.000 de lei, ajungând astfel la valoarea de 1.451.074 de lei.

Ne bucurăm că am reușit să obținem pentru comune o sumă substanțial mai mare decât cea alocată la începutul acestui an și să contribuim, în acest fel, la actualizarea acestor documente urbanistice vitale în contextul inițierii de noi investiții și proiecte de dezvoltare locală.

În plus, vom continua să acordăm asistență de specialitate tuturor comunelor, atât celor care nu dețin specialiști, cât și celor care vor solicita ajutorul direcției noastre de urbanism”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 PUG-urile și regulamentele locale de urbanism, valabile (minimum) 10 ani

Potrivit legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, toate localitățile din România trebuie să dețină Planuri Urbanistice Generale și Regulamente Locale de Urbanism.

Activitatea de elaborare a acestor documente reprezintă o activitate continuă, valabilitatea lor fiind, de regulă, de 10 ani. În lipsa prelungirii valabilității actualelor PUG – uri, investițiile pe care comunele doresc să le demareze în raza administrativă a unității lor teritoriale ar fi mult îngreunate.

Din păcate, se știe că PUG-urile unor UAT-uri durează mult peste cei zece ani, întrucât actualizarea lor costă mult și necesită un volum uriaș de date.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.