14 sectoare de drumuri județene au fost închise traficului rutier până la sfârșitul lunii martie. Recomandările polițiștilor

Autor  admin   în       2 years în urmã  

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj transmite că, din cauza ninsorilor în unele zone ale județului, mai multe sectoare de drum au devenit impracticabile și din acest motiv au fost închise traficului rutier.
Polițiștii de la Rutieră transmit mai multe recomandări referitoare la conduita conducătorului auto și la echiparea autovehiculului în această perioadă.
Iată mesajul postat de reprezentanții IPJ Cluj:
„Ținând cont de prognoza meteo din perioada următoare, polițiștii rutieri transmit următoarele sfaturi conducătorilor auto:
▪️ Înainte de a pleca la drum asigurați-vă că instalațiile de iluminare, semnalizare, climatizare și dezaburire sunt în stare bună de funcționare și verificați nivelul uleiului, combustibilului, antigelului și al lichidului de parbriz.
▪️Respectați regimul legal de viteză și adaptați-o în funcție de condițiile de drum;
▪️Este recomandat să folosiți frâna de motor pentru a încetini în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă;
▪️Conducerea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, este permisă doar dacă autovehiculul este dotat cu anvelope de iarnă, conform prevederilor în vigoare;
▪️Nu pătrundeți pe drumurile închise circulației publice întrucât riscați să vă expuneți unor situații periculoase, atât pe dumneavoastră cât și pe ceilalți pasageri;
▪️Nu bruscați comenzile autovehiculelor și păstrați în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
🟦 Mai jos menționăm sectoarele de drum închise în perioada 15.12.2022 – 31.03.2023:
• DJ 103 V între pozițiile kilometrice 0+500 m și 6+800 m;
• DJ 105 T între pozițiile kilometrice 14+447 m și 19+064 m;
• DJ 107 J între pozițiile kilometrice 3+800 m și 11+400 m;
• DJ 107 R între pozițiile kilometrice 53+850 m și 58+650 m;
• DJ 107 T între pozițiile kilometrice 5+400 m și 11+600 m;
• DJ 107 T între pozițiile kilometrice 23+600 m și 46 + 600 m;
• DJ 150 între pozițiile kilometrice 44+800 m și 48+800 m;
• DJ 161 B între pozițiile kilometrice 6+100 m și 12+850 m;
• DJ 161 C între pozițiile kilometrice 14+000 m și 20+200 m;
• DJ 161 D între pozițiile kilometrice 30+000 m și 39+300 m;
• DJ 161 E între pozițiile kilometrice 5+000 m și 8+000 m;
• DJ 170 B între pozițiile kilometrice 0+000 m și 8+000 m;
• DJ 103 J între pozițiile kilometrice 12+300 m și 20+200 m;
• DJ 103 Z între pozițiile kilometrice 4+000 m și 8+500 m”, au transmis pe contul de Facebook reprezentanții IPJ Cluj.

About