12 clădiri, 184 de apartamente, stradă nouă. Pe Calea Turzii se propune un ansamblu imobiliar nou

Autor  Ionel Lespuc   în       8 luni în urmã     2855 Vizualizări.  

Un ansamblu – cum să-l evaluăm? – măricel. Așa ar urma să fie cel propus pe Calea Turzii nr. 235-237, lângă Telezimex, foarte aproape de intersecția cu străduța Pakei Lajos. Apropos, fostul arhitect șef al Clujului de la finalul anilor 1800 merita să dea numele unei artere mai mari. Acolo ar urma să se construiască 12 clădiri, nu foarte înalte, dar suficient de masive ca să poată fi amenajate 184 de apartamente.

Propunerea este în consultare publică și abia apoi va fi analizată în comisiile Primăriei. Care pot aviza favorabil sau nu acest proiect.

Există o parcelă mai mare de 394 de metri, chiar la Calea Turzii, pe care se dorește construirea a două corpuri de clădire cu 124 de apartamente. În spate sunt alte 11 parcele: pe prima se va amenaja un parc de 706 metri pătrați, iar pe următoarele, fiecare de peste 600 de metri pătrați, sunt propuse zece clădiri cu câte șase apartamente.

Blocurile de la stradă ar urma să aibă câte cinci etaje (două niveluri de subsol, parter, patru etaje întregi și unul retras), iar cele mai scunde câte trei (un nivel de subsol, parter, două etaje întregi și unul retras).

1,1

hectare, mai exact 11.274 metri pătrați, dețin proprietarii terenurilor. Sunt doi beneficiari: Sky Real Properties, controlat de o doamnă Valeria Oltean, și Hermes Properties, al lui Andrei Baidoc, care face profit din afaceri cu IT.

204 locuri de parcare auto și 184 pentru biciclete ar urma să aibă noul ansamblu.

Beneficiarii se arată foarte generoși cu municipalitatea: sunt dispuși să doneze 489 de metri pătrați pentru extinderea Căii Turzii, care ar urma să ajungă la un profil de 54 de metri, dar și 3.626 de metri pentru crearea unei artere noi, care să lege aceste imobile de Calea Turzii. De cei 706 metri pătrați pentru parc v-am spus, spațiul verde va fi cu acces public nelimitat.

Proiectantul ales pentru această investiție este Alida Vișan. Poate nu întâmplător: fără să îi nege cineva calitățile de arhitect, se pune în balanță și faptul că soțul ei este consilier local PNL.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.