100.000 de oameni din zona metropolitană Cluj-Napoca nu au parte de serviciile orașului de 5 stele (A)

Autor  admin   în       4 years în urmã     1162 Vizualizări.  

O zonă metropolitană este un centru urban, format dintr-o metropolă mare și zona sa adiacentă de influență. La rândul ei, noțiunea de metropolă vine din grecul metropolis, oraș-mama, un centru urban dezvoltat economic, politic și cultural, cu influența hotărâtoare la nivelul coloniei. În vremurile noastre, colonia sau zona metropolitană Cluj-Napoca, cuprinde 20 de localități, 1.600 km pătrați și o populație de aproape 420.000 de persoane.

Un fapt extrem de important e că aproape 100.000 dintre aceștia (spre o pătrime din populația zonei metropolitane) nu locuiesc în Cluj-Napoca, dar sunt direct interesați de proiectele administrației zonei metropolitane, viața lor în satele și comunele adiacente orașului fiind la standarde net inferioare față de beneficiile pe care le au cetățenii municipiului. Începând de la educație, cu școlile din sate și comune ținute ani de zile la nivel mediu, spre inferior, continuând cu serviciile medicale și nevoia, mereu și în orice situație, de deplasare la Cluj-Napoca, pentru orice depășește o simplă durere de cap, sau vorbind despre urbanismul haotic în satele dormitor, cu rețele de utilități fie inexistente, fie subdimensionate, cu dejecții în strada și apă/gaz fără presiune, toate acestea și multe multe alte probleme îi transformă pe cei 100.000 de oameni care se lovesc de ele, zi de zi, într-un soi de cetățeni de rangul doi ai zonei metropolitane. Și starea asta de fapt trebuie sa se schimbe.

În ultimii 10 ani au fost puse pe masă, în mai multe rânduri, disfuncționalitățile zonei metropolitane și necesitatea de a face pași rapizi în direcția realizării unei integrări mai solide. Clujul și localitățile limitrofe au nevoie de acest proiect ca de aer, deoarece problemele devin tot mai mari o dată cu creșterea suprafeței pe care această zonă metropolitană o ocupă. Discuțiile și tergiversările țin însă locul acțiunilor concrete, iar ultimii 30 de ani ne-au arătat că politicienii care au pretins că ne reprezintă au fost mai degrabă interesați să își păstreze puterea, chiar dacă interesul lor personal dăunează calității vieții locuitorilor din comunitățile pe care le reprezintă. Promisiunile electorale și reîncălzirea subiectului din patru în patru ani nu sunt suficiente. 

Soluțiile la aceste probleme au fost discutate de o parte din candidații Alianței USR PLUS pentru primăriile și consiliile locale din zona metropolitană în cadrul unei întâlniri la care a participat și Dan Barna, co-președinte al Alianței.

Alături de el au fost prezenți

  • Emanuel Ungureanu, candidat USR PLUS la Primăria Cluj-Napoca
  • Cătălin Sălăgean, candidat USR PLUS la președinția Consiliului Județean Cluj
  • Flaviu Udrea, candidat USR PLUS la Primăria Florești
  • Maria Rodila, candidat USR PLUS la Primăria Apahida
  • Gabriel Barz, candidat USR PLUS la Primăria Baciu

În viziunea USR PLUS, zona metropolitană înseamnă mai mult decât un mecanism legal de cooperare, această formă de organizare administrativă trebuie să fie cadrul care poate asigura o dezvoltare coerentă, integrată și logică a Clujului și a comunelor din proximitate într-o singură comunitate funcțională.

„Trebuie să vedem că orașul suferă în cartiere, pentru că oamenii merg în zona centrală neavând o infrastructură pentru copii, pentru părinți și pentru oamenii în vârstă. Aceste realități pot fi schimbate dacă le înfrunți. E adevărat că oamenii din oraș sunt deosebiți, dar trebuie să ne uităm dacă administrația se ridică la nivelul oamenilor”, a spus Emanuel Ungureanu, candidat al Alianței USR PLUS la Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

„Primăriile din zona metropolitană trebuie să cedeze o parte din atribuții astfel încât să permită nașterea unor soluții integrate: colectarea deșeurilor, transport public în comun, plan de urbanism. Dacă fiecare va gândi strict pentru curtea lui nu vom aduce niciodată plus valoare pentru cetățeni”, a fost mesajul lui Cătălin Sălăgean – candidat al Alianței USR PLUS la președinția Consiliului Județean Cluj.

„Indiferent de nivelul de dezvoltare la care este o comună sau un oraș, bunăstarea poate fi generată doar de proiecte care cresc numărul de persoane care beneficiază de pe urma acestor proiecte, iar acest lucru se poate întâmpla doar în cadrul zonei metropolitane”, a explicat Dan Barna, co-președinte al Alianței USR PLUS.

„Baciu, în întregime, este o comună deficitară la serviciile elementare, ca o consecință a discrepanțelor ce au existat între Cluj și zonele periurbane, care, în general, au suferit din lipsa investițiilor. Zona metropolitană trebuie să se poată defini și manifesta printr-o coeziune foarte bună a tuturor administrațiilor locale, or noi avem o prăpastie enormă între Cluj și comunele limitrofe, care au rămas de izbeliște”, a afirmat Gabriel Barz, candidat al Alianței USR PLUS la Primăria comunei Baciu. 

„Dezvoltarea fără a ține cont de utilitățile existente a ajuns să afecteze chiar și zonele care aveau un minim de utilități și asta chiar și în zone aflate la 5-10 km de Cluj-Napoca”, a subliniat Maria Rodilă, candidat USR PLUS la Primăria comunei Apahida. 

USR PLUS va transforma zona metropolitană într-o structură funcțională prin proiecte construite împreună cu comunitățile din jurul municipiului Cluj-Napoca. Doar așa vom crea contextul favorabil pentru ca investitorii și micii antreprenori să simtă un sprijin real și nu doar exploatare din punct de vedere fiscal și șicane administrative, iar cetățenii să beneficieze de același nivel al calității serviciilor publice, indiferent unde ar avea aceștia domiciliul. 

Mai multe despre planurile concrete vizand zona metropolitană, și nu numai, puteți găsi  în Programul Local de Guvernare USR PLUS, AICI.

Înregistrarea discuției despre zona metropolitană este disponibilă AICI.

Pe 27 septembrie e momentul să votăm pentru o nouă viziune de dezvoltare metropolitană și să promovăm oameni noi ce pot mobiliza atât administrațiile locale, cât și pe cea județeană, pentru a pune pune în practică aceste planuri ce vor crește în mod real calitatea vieții în tot județul. 

Articol la comanda PARTIDULUI UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – FILIALA JUDEȚEANĂ CLUJ. MANDATAR FINANCIAR COD AEP 21200251.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.