Ziua revanșei Plus. Cum au ajuns oamenii noi să fie înlocuiți de oameni și mai noi

Autor  Ionel Lespuc   în  ,      2 saptãmâni în urmã     2781 Vizualizări  

“Haideți să apreciem mai mult oamenii care vin cu notorietate în partid și fac ceva pentru el, nu cei care intră în partid pentru a obține notorietate”. Acesta a fost mesajul de sâmbătă al lui Elek Levente, poate cel mai important reprezentant USR Plus de la Cluj, în dezbaterea online a candidaților celor două partide. Elek a fost inclusiv președintele USR la nivel național, a avut funcția de vicepreședinte timp de două mandate și a elaborat codul de etică, fără de care oamenii noi puteau proveni din oameni vechi mascați.

Nu l-a ascultat nimeni. Asta pentru că, în USR și Plus, persoanele cu adevărat cunoscute sunt câteva. Așa se face că pe lista pentru Parlament sunt mulți anonimi, neimplicați până acum în viața orașului sau a cartierului lor. S-au votat celebritățile din interior, care nu au ieșit însă în afară până azi. Desigur, fiecare drum începe cu primul pas.

S-a discutat mult despre aceste alegeri interne din USR Plus. Șocul a fost că oameni apreciați de public nu s-au regăsit pe locurile eligibile. Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu aveau notorietate câștigată înainte de a intra în politică. Dacă am fi la fotbal, am bănui că e “blat”: cei mai bine cotați jucători ai echipei au fost așezați pe banca de rezerve. Dar poate domnul Bordei e noul Messi :).

Numai la USR Plus se poate întâmpla așa ceva. Oamenii noi în politică au fost înlocuiți cu oameni și mai noi. Publicul trebuie să învețe să țină pasul. Cine urmează?

Dincolo de rezultatul sec, s-a tot spus că s-au făcut jocuri. Da, dar în limitele prevăzute de statut. Plus a fost acuzat că a organizat alegeri interne și a stabilit lista candidaților înainte de conferința județeană. Corect, așa a fost. Însă și USR a făcut același lucru. S-au întâmplat două fenoneme: 1. cei de la Plus au avut voturi mai multe (raportul delegaților la conferința județeană a fost 72 la 48, statutar, având în vedere numărul total al membrilor); 2. ei au fost mai disciplinați la urne. Dacă reprezentanții USR și-au împărțit voturile, în stilul lor boem, delegații Plus au urmat cu strictețe ordinea prealabilă. 

Sigur, acest lucru a făcut practic inutil tot demersul dezbaterii online pe Facebook, cu prezentare de platforme. Am urmărit discuțiile și abia ulterior am priceput de ce unii erau atât de siguri pe ei, iar alții atât de neimplicați. Instituția discursului este extrem de puternică în alte țări. Cum să captezi publicul, cum să îl amuzi, cum să îl emoționezi; nu am văzut nimic din toate astea, tocmai pentru că lipsea miza.

Cele două partide sunt în plină fuziune, dar s-a văzut acum că se comportă ca două formațiuni distincte. Păstrează distanțarea socială, că tot e pandemie. Și nu poți acuza prea tare acest lucru. PDL și PNL au fuzionat de șase ani și încă sunt din filme diferite.

Este de văzut și că, la alegerile locale, lucrurile au stat invers. USR și-a impus listele de primari și consilieri, iar cei de la Plus s-au simțit dați la o parte. Duminică a fost ziua revanșei.

Cristian Tudor Popescu spunea, recent, comentând trendul pentru alegerile generale din decembrie, că PNL pierde procente din intenția de vot pe timp ce trece, erodat de guvernare, și că PSD nu capitalizează; voturile merg către alte partide, în special către USR Plus. Ce se va întâmpla în inima Ardealului? Clujul este un oraș al dreptei, iar protagoniștii ar trebui să fie liberalii și oamenii noi. Ca să contracareze USR Plus, PNL va elimina “dinozaurii” de pe listă și va propune politicieni tineri și relativ cunoscuți. Alianța va răspunde cu politicieni tineri și relativ necunoscuți; ea deținea câteva atuuri, pe care însă le-a risipit, și mai are opt săptămâni să caute altele. E un joc la care Emil Boc se pricepe de minune, iar USR Plus abia îl învață.

About