Ziua minților scurte

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 saptãmânã în urmã     753 Vizualizări  

În 1934, steaua în ridicare a politicii germane, Adolf Hitler, decapita într-o singură noapte formațiunea paramilitară „Batalioanele de asalt” („Cămășile brune”), al cărei lider îl concura în faimă și influență. Ca o referire directă la mitologia saxonă, acțiunea a fost numită „Noaptea cuțitelor lungi” și marchează nașterea pumnului de fier cu care Hitler a condus sau a influențat puternic,  timp de 12 ani nefericiți, destinele Germaniei și ale planetei.

Hitler era un mândru produs al democrației prusace, produs legitim al unui proces democratic. Prusac, desigur, dar democratic, cu tot ce înseamnă aceasta (înainte de a deveni „conducător iubit” a stat în închisoare pentru tentativă de lovitură de stat). Cumva, omenirea aciuată în țările occidentale a sperat că astfel de personaje vor fi acoperite de praful istorie. Și părea cumva că este posibil, și eram ușurați și, mai ales după însângeratul 1990, ne cufundam într-un sirop dulce de democrație plenară, copleșitoare și aducătoare de răsfățuri.

În definitiv, dacă ar fi să stabilim o ierarhie, nu avem nimic mai drag decât democrația. Ea este rădăcina tuturor bucuriilor, a tuturor drepturilor de care ne putem bucura. Mama tuturor libertăților. Și ea este pentru toată lumea, mari și mici, strâmbi și drepți, gângavi și colțoși. Și ea chiar părea să funcționeze, nu ca pe vremea hâtrului Mark Twain, care spunea cam așa: „Americanul are trei libertăți: libertatea conștiinței, libertatea cuvântului și libertatea de a nu se folosi niciodată de primele două.”

După care a venit Trump. Trump cel vicios, care inspiră dreptate fiindcă taie fără milă, care sugerează hotărâre fiindcă este mereu încruntat, care mimează competența intelectuală fiindcă a condus un show de televiziune întemeiat pe vorbărie. Trump, care este însăși personificarea „Principului lui Peter” care, în exprimarea cea mai prozaică spune așa: „Orice individ tinde să ajungă pe nivelul ierarhic în care nu mai face față”. Și exact aceasta s-a întâmplat cu rățoiul nostru: dacă a fost un om de afaceri mediocru, dacă a fost un realizator TV îndoielnic, dacă nu a emis niciodată o frază sau o idee memorabilă, a devenit un președinte egal cu un dezastru.

Era evident, din capul locului, că el nu se ridică în niciun fel la înălțimea de simbol al democrației mondiale (puteți să căutați articole pe care le-am publicat cu 4 ani în urmă). El a ajuns președinte numai fiindcă a reușit să mintă pe toată lumea asupra adevăratei sale situații și a adevăratelor sale intenții. Un mitoman sadea, care tocmai în virtutea afecțiunii sale psihice crede cu tărie toate gogorițele care-i mobilează tărtăcuța și care este atât de convingător în delirul său, încât a căpătat susținerea celui mai important partid din perioada modernă, partidul republican (care a dat 18 din cei 29 de președinți americani de după 1861 – Abraham Lincoln).

La sfârșit de ciclu, putem spune că Trump nu a fost decât un simptom al unei grave boli care macină din interior conceptul de democrație: lipsa prudenței și a discernământului. Democrația este în mod total greșit asimilată cu dreptul tuturor de a face ce vor, cum vor, când vor – mai ales de când mediile sociale îi protejează împotriva oricăror confruntări directe cu eventualii oponenți. Aspectul cel mai grav este lipsa discernământului, adică incapacitatea de a avea o judecată și un comportament care să nu aducă tulburare, suferință și pericol tovarășilor întru viețuire socială.

Din păcate, democrația lipsită de discernământ este întocmai ca în pilda lui Esop; care, trimis la piață, o dată să aducă tot ce găsește mai bun, iar altă dată să aducă tot ce găsește mai rău, a adus în ambele împrejurări… limbă! Luat la zor de către stăpânul său (da, ați citi bine, Esop era sclav!) el oferă un răspuns care poate fi sintetizat așa: „Limba este instrumentul celor mai înalte prețuiri și a celor mai dulci cuvinte de dragoste, la fel cum este și instrumentul celor mai odioase trădări și a celor mai infame acuzații. Deci, limba este tot ce este mai bun, dar și mai rău, în această lume!”

Democrația înseamnă că trebuie să-i accepți pe ceilalți, oricât de diferiți sunt ei față de tine. Un exercițiu „democratic” pe care Trump îl începe nu doar cu respingerea, ci de-a dreptul cu demonizarea mexicanilor, a imigranților din America Centrală, a arabilor și a minorităților sexuale, seamănă a orice, numai a democrație nu. Criticile scuipate în stânga și în dreapta sunt la fel de nocive; așa se face că, după patru ani de mandat trumpetist, SUA se trezesc cu o imagine profund terfelită și rușinată.

Din păcate, democrația nu aduce libertate adevărată. Sau, altfel spus, în S.U.A., la noi sau aiurea, aduce o gamă atât de largă de libertăți, de eliberări de constrângeri, încât se simte „liber”, adică autorizat să dea glas și să acționeze, fiecare propovăduitor al neîncrederii, al respingerii, al disprețului, al urii. Dacă la aceștia adăugăm pe toți nostalgicii „gloriilor trecute”, pe revanșarzii de mucava, pe toți cei care cred că a jigni, a amenința și a dori răul cuiva în numele unor considerente conspiraționiste sau pseudoștiințifice reprezintă un drept fundamental al ființei umane, avem atunci un tablou cel puțin îngrijorător al „invenției” care ni se părea culmea evoluției sociale. Ați ghicit, este vorba despre democrație. Fiindcă problema cea mare nu este a mediilor sociale, care sunt doar un instrument de comunicare și de împărtășire. Nu, nicidecum, este a democrației în sine.

′′O democrație trebuie să fie o frăție. Dacă nu, este o fraudă.” (Saint-Exupery – Ecrits de guerre). Din păcate, tot experiența americană ne prezintă imaginea unei națiuni profund divizate. Și nu vorbesc aici despre dilema existențială: „Invadăm Capitoliul – sau NU?”, ci despre faptul că în S.U.A., până în ziua dezbaterii din congres, Trump beneficia de o susținere de 90% în rândurile electoratului republican. Parafrazând un proverb popular (românesc) putem spune „Știe tot satul (planeta) ce nu știe republicanul”. La zeci de ani distanță de „noaptea cuțitelor lungi” avem „ziua minților scurte”.

Momentul de față este de incomensurabilă tristețe: națiunea care s-a autonumit „campioana democrației mondiale”, luptând cu brațe musculoase și nemiloase pentru a instaura dictatura democrației americane pe întreaga planetă, ne arată cât de puțin este pregătită pentru exercițiul democratic real.

S.U.A. nu sunt o frăție. Democrația lor este o fraudă.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About