Winners fură startul: fotbal la liber. Poliția Locală, trimisă să oprească mingea

Autor  Sorin Tolan   în       1 lunã în urmã     2058 Vizualizări  

În weekend, responsabilii bazei sportive Winners din Cluj și-au sunat abonații și le-au spus că deschid activitatea de fotbal amator pe terenul sintetic. Evident, abonații au fost încântați, după atâta stat acasă, și s-au organizat rapid. Azi a fost programat meci după meci.

„Mai avem liber de la 13 și de la 19”, ne-a spus astăzi, la telefon, recepționera de la Winners. Situație asemănătoare și la Baza sportivă Transilvania, din Grigorescu. Tot o doamnă: „Se deschide fotbalul, așa se zice. Pentru rezervări să sunați puțin mai târziu”. În schimb, de la baza Unirea ni s-a transmis că se poate juca doar tenis și fotbal-tenis, sporturi care nu presupun contact fizic.

„Nu se precizează nicăieri nimic legat de activitatea sportivilor amatori, doar de cei profesioniști. Am comunicat poliției locale să gestioneze speța”, a afirmat prefectul Mircea Abrudean, pentru Media9. Am discutat și cu Marcel Bonțidean, directorul Poliției Locale: „Vom verifica. Nu se joacă nimic astăzi”.

Până în 15 iunie, sporturile care presupun contact fizic nu sunt permise. O măsură ar putea fi luată abia într-o eventuală a treia fază a relaxării.

UPDATE: Marcel Bonțidean a revenit cu informații. Polițiștii locali s-au deplasat la mai multe baze sportive, iar proprietarii au fost informați că nu au voie să organizeze sporturi de contact. Meciurile de fotbal fac parte din această categorie.

About