Vânătoarea trebuie interzisă!

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      3 saptãmâni în urmã     397 Vizualizări.  

Una dintre imaginile emblematice ale copilăriei mele era marea migrație de toamnă a păsărilor sălbatice. Trăirile noastre nostalgice pătrunseseră și pe tărâmul poeziei: „Vezi, rândunelele se duc/Se scutur frunzele de nuc…” (M. Eminescu). Căci nu puteai să nu simți un fior de nostalgie atunci când priveai imensele stoluri de grauri care se vălătuceau pe cerul toamnei sau V-urile elegante trasate de gâște sau cocori în albastrul necuprins. Și ieșeam toți din case, și le priveam, și povesteam despre toate acestea.

Ia spuneți, îmbuibați locuitori ai grotelor de ciment și sticlă, câți ani au trecut de când nu ați mai văzut pană de pasăre migratoare? Cei de vârsta mea au și uitat câți ani au trecut, iar cei tineri și copiii nici măcar nu au știință de așa ceva. Dacă pe marginea drumurilor ne apar în cale cuiburi rotunde de barză le privim ca pe niște curiozități – și atât. Suntem mult mai interesați, și prea mult interesați, de vuietul păsărilor de metal care migrează de-a lungul și de-a latul planetei pentru a ne duce pe noi spre locul intereselor noastre sau în concedii care de care mai fanteziste.

Prezența păsărilor este din ce în ce mai discretă. Statisticile pot părea reconfortante: pe suprafața planetei noastre există la această dată peste 50 de miliarde de păsări, deci mai bine de 6 păsări pe cap de om nepăsător. Să le luăm la bani mărunți. 7 miliarde dintre acestea sunt vrăbii domestice, grauri, goelanzi (noi îi numim pescăruși), rândunele rustice și chire ruginii (păsări marine, necunoscute în România). Restul se împarte între 9.700 de specii, ceea ce reduce mărimea populației medii la câteva milioane pentru fiecare specie.

Trebuie să înțelegem că această situație face ca numeroase specii de păsări să fie în dificultate sau în pericol. Se estimează că din anul 1500 au dispărut peste 500 de specii de păsări. Cât despre efective… Priviți pe cer, uitați-vă prin păduri sau câmpii; efectivele de înaripate sar în ochi prin absența lor. Iar perspectivele sunt dintre cele mai îngrijorătoare: se estimează că până în 2100 în jur de 40% dintre speciile aviare vor fi funcțional dispărute, cu efecte directe, imprevizibile, asupra efectivelor.

În fapt, scrierea mea nu este atât de mult despre păsări, cât despre ticăloșia omenească. Desigur, dispariția accelerată a tuturor habitatelor naturale care adăpostesc păsări nu este un act de ticăloșie umană, ci un act de inconștiență umană („ucidere din culpă, onorată instanță!”). Omul începe să-și dea seama de culpa lui, dar – prins fiind în spirala distrugătoare a capitalismului hulpav – nu mai are resurse, nici timp, de altfel nici chef, să îndrepte răul deja făcut, și pe veci făcut.

Putem începe să vorbim despre ticăloșie atunci când aducem în discuție „nobila artă” a vânătorii. Și nu vorbesc despre vânătoarea pe care triburile din junglă o practică, împlinindu-și hrana de subzistență. Nici despre vânătoarea oportunistă care se practică în Africa sau America de Sus, unde populațiile locale profită de migrația miliardelor de păsări pentru a-și rotunji consumul de proteine. Vorbesc despre vânătoarea criminală și prostească practicată în țările „civilizate”, în care zburătoarele nevinovate sunt supuse unui măcel sistematic și performant doar pentru divertisment și sport.

În S.U.A., unde există mult mai multe puști decât creiere, vânarea păsăretului sălbatic este un adevărat sport național, sursă de împăunare a bărbătușilor (ce tristă ironie, o metaforă preluată din lumea păsărilor…) în fața „puicuțelor” (altă metaforă aviară!). Adăugată la cauze de mortalitate aviară tot de om provocate (1,2 miliarde ucise de pisicile „blânde” ale iubitorilor de mâțe, 600 milioane ucise de fațadele zgârie-norilor cei falnici, etc.) am putea spune că vânătoarea este singura cauză antropogenă în care se poate interveni în acest sângeros măcel. Desigur, pe lângă controlul efectivelor sau interzicerea deținerii de mâțe! (Nu știu pentru ce, dar am impresia că tocmai mi-am făcut o mulțime de dușmani…).

În S.U.A. va fi greu să se facă dreptate, fiindcă cultul american pentru arme, și pentru puterea câștigată cu forța gloanțelor, este mai presus de orice rațiune. În Europa s-au făcut oareșce eforturi pentru reglementarea echilibrată a „sportului nobil”. Din păcate, nu în România. Recenta modificare a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic (ce glumă sinistră!) stabilește niște cote de recoltare pentru păsări migratoare care par izvorâte dintr-un coșmar dominat de zombi netoți și însetați de sânge.

Fără a intra în detalii, să reținem că aceste modificări, care așteaptă promulgarea prezidențială, înseamnă o creștere potențială de 10-20 de ori a plafonului de nimicire a populațiilor de păsări migratoare, care aleg teritoriul României drept un popas spre țările calde. O apocalipsă programată și haină, dorită de mai toți parlamentarii români (doar USR a votat împotrivă). Mi se pare lesne de înțeles: din scenariul semi-doct pe care acești criminali cu patalama îl visează despre succesul în viață, pe lângă lux opulent, foloase ilicite, abuzuri înșiruite, amante, sforării și furtișaguri, face parte neapărat și vânătoarea, motiv suplimentar de laudă de sine și de auto-valorizare prostească.

Am fost și eu vânător. Am renunțat imediat după 1990, când nu mai exista justificarea timidă: „aduc și eu o bucată de carne pentru familie”. Am renunțat fiindcă mi se părea că circul grotesc al ambițiilor mascate și al prefăcătoriei mieroase nu-și mai găsește locul în viața mea. Iar acum vin și zic: acest masacru inutil, această baie de sânge prin care batjocorim planeta și creațiile sale minunate și nobile, trebuie să fie interzis, chiar mai repede decât combustibilii fosili sau defrișările. Altfel, parlamentarii români își vor merita pe deplin titlul de „Senatorii crimei”, pentru rolul lor ieșit din comun în promovarea acestui sângeros atentat la adresa naturii.

Dacă nu-i punem capăt, până când istoria va clipi o dată, cântul păsărilor va fi înlocuit de vuietul avioanelor.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.