Urmează reamenajarea malurilor Someșului. Cîmpean: “În primăvară încep lucrările”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1767 Vizualizări.  

Proiectele arată Clujul tot mai verde; ușor-ușor asta se vede și în realitate. S-a dat în folosință în primăvară Parcul Între Lacuri, există mai multe parcuri în plin proces de reamenajare, iar altele se construiesc de la zero, dacă ne referim la Pădurea Clujenilor, cu peste 20 de hectare de spațiu pentru agrement. Și lista e mai lungă. Marea provocare este însă refacerea malurilor Someșului, după planșele unor arhitecți spanioli. Vor fi maluri-parc. Cel care se ocupă de proiect în cadrul Primăriei este Ovidiu Cîmpean.

“Am împărțit proiectul pe zone. Suntem mai avansați cu zona 2, Parcul Armătura și malurile Someșului în zona Parcului Feroviarilor. Suntem în curs de obținere a autorizației de construire. Proiectul tehnic va fi finalizat în noiembrie și apoi vom lansa licitația pentru lucrări. Zona 1, cea de la intrarea Someșului în Cluj-Napoca până la podul Horea, va avea proiectul tehnic finalizat în decembrie și vom da și acolo drumul licitației. Estimăm că lucrările vor începe în martie sau aprilie 2021. Contractele de finanțare din fonduri europene pentru regândirea malurilor Someșului sunt semnate și au o valoare de peste 32 de milioane de euro”, a spus Cîmpean.

Ovidiu Cîmpean, director în Primărie, s-a ocupat de majoritatea proiectelor menite să înverzească municipiul. A coordonat concursurile de soluții pentru Parcul Feroviarilor și Cetățuie, respectiv a lansat competiția de peisagistică pentru Parcul Est și o pregătește pe cea pentru Parcul Bună Ziua. A fost manager de proiect pentru Parcul Central și Parcul Între Lacuri.

Vom vedea dacă Ovidiu Cîmpean va rămâne responsabil cu toate acest proiecte și după luna decembrie, întrucât el candidează pentru Camera Deputaților, din partea PNL. Nicio surpriză, și în platforma sa electorală găsim referiri la ecologie.

“Propun o abordare onestă cu privire la problema poluării orașelor: măsurători corecte și măsuri eficiente pentru reducerea poluării. Voi promova tranziția către o economie verde, investiții în creșterea numărului de spații verzi din orașe, măsuri concrete pentru protejarea pădurilor, dar și susținerea tehnologiilor inovative și nepoluante. Voi propune o legislație care să sprijine realizarea de noi parcuri și spații verzi în orașele României, dar și o legislație care să le protejeze mai bine pe cele existente, după principiul „niciun metru pătrat de spațiu verde în minus”. Voi milita pentru o Românie neutră din punct de vedere climatic până în 2050”, a anunțat Cîmpean.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.